Smiley și Gina Pistol trăiesc cele mai frumoase momente. Celebrul artist și partenera lui se căsătoresc, astăzi, într-un cadru de basm pe malul Lacului Snagov. Au respectat tradiția, iar cântărețul a preferat să n-o vadă pe vedetă în rochie de mireasă până la nuntă. Așa că, cei doi au dormit separat până în ziua mult așteptată!
Smiley și Gina Pistol s-au pregătit intens pentru ziua cea mare. Deși au optat pentru o nuntă modernă, cântărețul a vrut să respecte tradiția și să n-o vadă pe iubita lui în rochie de mireasă până în momentul mult așteptat. Așa că, a dormit separat la hotelul Marmorosch din Capitală. CANCAN.RO a surprins imagini de senzație cu artistul în costum de ginerică! Cântărețul a părăsit locația împreună cu fratele său, Filip Maria. Cei doi seamănă ca două picături de apă, așa cum se poate observa în fotografiile prezentate de noi. Partenerul Ginei Pistol arată impecabil, după ce a optat pentru un costum modern, nu pe unul clasic. Și fratele său este foarte elegant, alegând să poarte un costum negru și o cămașă albă.
Fratele lui Smiley i-a fost un sprijin important artistului, de-a lungul timpului. Tânărul se află la cârma unor afaceri importante pe care vedeta de la Românii au Talent le deține. Filip se ocupă de casa de producție a lui Smiley, având o poziție fruntașă de ani buni. El este și cel care a adus multă notorietate pentru HaHaHa Production, unde a depus mult efort pentru ca lucrurile să meargă ca pe roate.
“Eu cred foarte mult în Filip și în viziunea lui asupra companiei HaHaHa Production. Studiază foarte mult, proiectează, face strategii, experimentează, aduce plusul de rațiune necesară într-o muncă artistică. Suntem diferiți, el vorbește de profitabilitate, eu o mixez mereu cu creativitate și cred că suntem pe drumul cel bun, ne completăm perfect și îi mulțumesc pentru asta. Mă bucur că și piața industriilor creative i-a sesizat și premiat aportul”, mărturisea Smiley într-un interviu acordat pentru PRO TV.
Filip este și cel care i-a luat-o înainte fratelui său. S-a căsătorit primul, iar acum, cu siguranță, îi oferă cele mai bune sfaturi artistului. Mezinul familiei și aleasa inimii lui, Mariana, s-au cununat civil la începutul acestui an. Bineînțeles că, de la marele eveniment nu au putut să lipsească Smiley și Gina Pistol. Acum, a venit rândul lui Filip să-i fie alături fratelui său mai mare, Andrei.