Cum arată Diana Munteanu la 40 de ani în costum de baie. Fotografii incendiare
Diana Munteanu este una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran. De această dată, blonda a încins atmosfera pe plaja din Grecia, într-un costum de baie minunscul.
Dacă până acum frumoasa prezentatoare a fost criticată din cauza pozelor foarte modificate, de această dată, blonda a primit numai cuvinte de laudă din partea fanilor săi. Diana Munteanu a scos la atac artileria grea, sâni, abdomenul blat, bronz, picioarele lungi, și a reușit să dea peste cap toată suflarea masculină din mediul online. Vedeta Antenei 1 se află în vacanță în Grecia, unde se bucură de soare și de timpul liber pe care îl mai are.
Întrebată în repetate rânduri cum reușește să se mențină în formă, mai ales că nu mai este la vârsta adolescenței, sexy prezentatoarea a declarat că sportul face minuni.
„Întotdeauna am considerat că sportul trebuie să facă parte din rutina zilnică. Așa cum ne gândim că trebuie să mergem la serviciu sau să facem lucruri frumoase și importante pentru noi, la fel trebuie să stea lucrurile și atunci când vine vorba despre sport. Eu, personal, prefer sportul în aer liber, alergările zilnice îmi fac foarte bine. Am practicat atletismul timp de opt ani, din clasa a 5-a până în clasa a 12-a.”, a spus Diana Munteanu, pentru revista runningmag.ro.