Cum arată Daniela Crudu în costum de baie, la 2 luni după ce a născut. Fanii au crezut că nu văd bine! VIDEO

Publicat: 18/07/2024 | 12:11

La doar câteva luni de când a născut a doua oară, Daniela Crudu (35 de ani) a revenit al formele și dimensiunile care i-au adus atâta faimă. Deși a declarat că a fost o mămică norocoasă și nu a luat prea multe kilograme în cele două sarcini, recent, fosta asistentă TV s-a prezentat fanilor de pe o rețea de socializare, însă nu oricum – în cea mai bună formă de până acum. 

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, Daniela Crudu și-a îndreptat toată atenția către viața personală. La cei 35 de ani, bruneta are familia la care a visat și pe care și-a dorit-o dintotdeauna. Pe data de 1 mai 2023, Daniela Crudu a devenit mamă pentru prima oară, după ce a adus pe lume o fetiță, pe nume Daiana.

Anul acesta, pe data de 6 mai, bruneta a devenit mămica lui Dominic, un băiețel dorit și mult iubit. Pentru că este extrem de activă pe social-media, nici înainte, în timpul celor două sarcini și nici după ce a devenit mămică, fosta asistentă Tv nu s-a ferit să-și etaleze trupul pe rețelele de socializare.

Citește și: DANIELA CRUDU E BETON! SECRETUL FOSTEI ASISTENTE A LUI CAPATOS: DUPĂ CE A NĂSCUT ȘI A PĂRĂSIT SUEDIA …

Daniela Crudu a revenit la silueta perfectă dinainte de a naște

Recent, fosta asistentă Tv a încântat privirile fanilor săi de pe o rețea de socializare și a publicat mai multe imagini apetisante. Îmbrăcată într-un costum de baie minuscul, bruneta și-a etalat formele voluptoase, în timp ce se relaxa într-un jacuzii exterior – cu o priveliște superbă spre munți –  iar utilizatorii nu s-au putut abține și au invadat secțiunea comentariilor. Daniela Crudu a revenit la silueta sa inițială imediat după ce a adus pe lume cel de-al doilea copil.

”Daniela parca nici nu a născut 2 copii!”/ ”Omg, cum???? Cum asa cu 2 copii??”/ ”TE IUBESC!”/ Ești femeia perfectă, fără defecte!”/ ”DANIELA CRUDU EȘTI CEA MAI SEXY FEMEIE DIN UNIVERS EȘTI CEA MAI FRUMOASĂ FEMEIE DIN UNIVERS EȘTI TÂNĂRĂ EȘTI SUPREMĂ EȘTI SUPERBĂ EȘTI CEA MAI CEA DIN CEA CEA CEA NU MĂ SATUR DE TINE DANIELA CRUDU DE VIS ARĂȚI TRĂSNET”/ ”Pe bune??? Prea porno. Ai totuși doi copii…ești mămică”/”Ești femeia perfectă fără defecte”/”Daniela,parcă nici nu ai născut de două ori”/” Danielo ridici cotele în termometru rău de tot”/” Este normal să arăți așa la câți bani ai investit ăn tine, numai fundul și sânii fac vreo 25 de mii pe puțin. Să fii sănătoasă și fericită”, sunt doar câteva dintre complimentele pe care le-a primit diva pe pagina ei de Instagram.

Citește și: DANIELA CRUDU, DE NERECUNOSCUT. CUM ARATĂ FOSTA ASISTENTĂ DE LA ANTENA 1 LA MAI PUȚIN DE O LUNĂ DE CÂND A NĂSCUT

This browser does not support the video element.