Cum arată casa lui Bebe Cotimanis. Actorul s-a mutat la țară

Publicat: 24/05/2022 | 21:52

Constantin „Bebe” Cotimanis (67 de ani) a fost invitat recent în cadrul unui podcast realizat de Lucian Viziru (45 de ani), fostul său coleg de producție. Cei doi au fost tată și fiu în telenovela ”Lacrimi de iubire”. Lucian a filmat chiar la Bebe în casă. Dacă ești curios să vezi casa artistului, vei găsi mai jos imaginile.

Lucian Viziru a decis într-o zi că este vremea să își viziteze fostul coleg din serialul ”Lacrimi de iubire”, pe Bebe Cotimanis. Actorul a condus până în județul Argeș, aproape de Pitești, acolo unde stă Bebe și iubita sa, Iulia Dumitru.

CITEȘTE ȘI: SE ÎNSOARĂ BEBE COTIMANIS PENTRU A TREIA OARĂ? EA ESTE FEMEIA CARE L-A ACAPARAT

Cum arată casa lui Bebe Cotimanis și unde este localizată

Constantin Cotimanis a povestit în timpul podcastului că locuiește într-o comună din apropiere de Pitești, alături de partenera lui de viață. Mai exact, în Comuna Bogați, sat Glîmbocelu. Mai mult, el a mai spus că este un om fericit, mai ales că stă departe de agitația din orașele mari.

Curtea lui Bebe Sursă foto: Captură Youtube

”Suntem în comuna Bogați, sat Glîmbocelu. Se spune că aici sunt cei mai gosposari oameni din Argeș, așa că sunt fericit.

Pentru mine fericirea nu există. Fericirea e drumul spre fericire. Nașterea copiilor. Alea au fost niște momente extraordinare. Alea sunt fericiri carnale, naturale. Restul sunt împliniri. Pe plan profesional mă simt tot timpul împlinit. Pentru că nu am jucat niciodată ce nu mi-a plăcut”, a mărturisit Bebe Cotimanis, în cadrul podcastului.

Bebe Cotimanis și Iulia Dumitru formează un cuplu de 4 ani

Bebe a mai mărturisit că el și Iulia, partenera lui actuală, sunt împreună de 4 ani. De asemenea, a caracterizat relația cu un coleg de breaslă ca fiind dificilă. El și Iulia joacă împreună, deoarece au aceeași profesie.

”Iulia Dumitru este partenera mea de viață de vreo 4 ani. Ne simțim foarte bine împreună. Totdeauna m-am temut să stau lângă o actriță. E o chestie dificilă. Jucăm împreună. De regulă vii acasă și zici: Am avut spectacol, am venit acasă, mamă! Dar ea răspunde: Am avut și eu, nu știu dacă ți-ai dat seama”, a mai povestit Bebe Cotimanis.

VEZI ȘI: DRAMA NEȘTIUTĂ A LUI BEBE COTIMANIS: „AM FOST CRESCUȚI DOAR DE MAMA, TATA A MURIT CÂND AM ÎMPLINIT 13 ANI”

 

 

 

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult