Cum arată casa în care Mircea Diaconu se simțea liniștit. Imagini rare

Publicat: 14/12/2024 | 17:13

După o viață plină și o carieră remarcabilă, actorul Mircea Diaconu s-a stins din viață. Acesta a decedat la vârsta de 74 de ani, în urma unei luptei cu o boală grea, cancerul de colon. În ultima perioadă a vieții sale, dorindu-și liniște, Mircea Diaconu s-a retras la casa părintească din județul Argeș, locul copilăriei sale. Cum arăta oaza de liniște a actorului?

Mircea Diaconu s-a stins din viață sâmbătă, 14 decembrie. Vestea tristă a decesului a fost dată de către familie, iar soția actorului, actrița Diana Lupescu, a anunțat că trupul neînsuflețit a lui Mircea Diaconu va fi depus la Teatrul Nottara, locul care a fost o a doua casă pentru actor, pentru ca apropiații, colegii și publicul să îi aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, 17 decembrie, la cimitirul din Săftica, într-un cadru restrâns, alături de familie și prieteni apropiați.

(CITEȘTE ȘI: CE PENSIE MARE AVEA MIRCEA DIACONU. SOȚIA LUI A ANUNȚAT CÂND VA AVEA LOC ÎNMORMÂNTAREA)

Cum arată casa în care Mircea Diaconu se simțea liniștit

În ultimii ani de viață, Mircea Diaconu avea un loc special, unde mergea de fiecare dată când avea nevoie să se liniștească și să își încarce bateriile. Este vorba despre casa părintească, din județul Argeș, de care actorul s-a ocupat și după ce părinții săi s-au stins din viață.

„Dacă undeva te-ai născut, acel spațiu intră în tine. Este cel care te formează, te determină, te definește. Cu el pleci mai departe. Dacă tu renunți la astea și zici nu mă interesează, e ca o formă de dispariție a ta. De aceea eu sunt aici, ținem gospodăria mai departe, creștem găini” declara Mircea Diaconu, la Antena Stars, în urmă cu doi ani.

Ultimii ani din viața lui Mircea Diaconu au fost marcați de lupta cu cancerul, așa că în încercarea de a-și găsi liniștea și echilibrul, actorul s-a retras la casa părintească. Aici și-a petrecut ultimul an din viață și s-a bucurat de conexiunea cu natura.

 „Fiind la mine în sat, cu treabă, un băiat tinerel, care nu știa mai nimic despre mine, m-a întrebat: «V-ați mutat la noi, la țară?». Și eu i-am zis: «Măi băiatule, eu nu am plecat niciodată de aici. Pentru că, oriunde m-am dus, m-am reîntors aici, cât de des am putut.»”, mărturisea actorul într-un interviu pentru revista VIVA.

Mircea Diaconu nu a vrut să renunțe la casa părintească, iar alături de fratele său s-a ocupat de gospodărie și chiar de animale. Înainte să se mute acolo, actorul angajase oameni din sat care aveau grijă de casă.

„E foarte multă treabă. Și toate lucrurile îți dau o putere brusc. Lucrurile de făcut. Că toate sunt legate de revigorare, relansare, și a pământului, și a animalelor, și a caselor, parcă totul crește. E fabulos. Și trebuie să trăim bucuria asta”, mai declara actorul.

(VEZI ȘI: MARELE REGRET AL LUI MIRCEA DIACONU: „DIN PĂCATE, NU SUNT OAMENI DE CALITATE”)

 

Foto: Captură video Antena Stars, Facebook

This browser does not support the video element.