Cum arată casa din Las Vegas a Anamariei Prodan. Vila luxoasă are jacuzzi și o grădină imensă
Pe lângă vila impunătoare din Snagov, Anamaria Prodan se laudă cu o casă de lux și în Las Vegas. Aici, vedeta deține o locuință impresionantă, chiar în cel mai titrat cartier, iar printre vecinii săi se numără staruri de la Hollywood. În cadrul reality show-ului său, impresara și-a prezentat locuința din SUA, iar telespectatorii au fost surprinși să vadă unde locuiește. Cum arată vila de lux din Las Vegas?
În cadrul emisiunii „Prodanca. Punct și de la capăt”, Anamaria Prodan și-a prezentat celebra vilă din Las Vegas. Casa este una impunătoare, situată în cel mai bun cartier din oraș, iar impresara a fost cucerită de prima dată când a văzut-o. Izul mexican al locuinței, camerele spațioase, piscina și grădina cu mandarini și lămâi au făcut-o pe vedetă să iubească vila și să se simtă acolo ca acasă.
Anamaria Prodan, vilă de lux în Las Vegas
Casa Anamariei Prodan din Las Vegas este un foarte mare, cu piscine, jacuzzi, camere luxoase și o grădină plină cu lămâi și mandarini. Impresara spune că vila de lux se află în cel mai bun și sigur cartier din Las Vegas, fapt certificat și de multitudine de vecini celebri pe care îi are. Fie că vorbim de actori, medici sau sportivi din America, toți locuiesc în același cartier.
„Casa este într-o zonă foarte-foarte bună a Vegasului. Sau cea mai bună zonă a Vegasului. Nu e că mă laud, este o zonă sigură, este o zonă unde copiii mei cresc foarte bine și liniștiți, nu intră nimeni peste tine, nu-ți face nimeni rău, poți să ieși la orice oră din zi sau din noapte să te plimbi.
Lămâi și mandarini ca ai mei nu are nimeni. Trebuie să culegem lămâile. Se ocupă grădinarul. Eu ador casa asta. Este cu iz mexican. Mi-a plăcut tare mult.”, a spus Anamaria Prodan, în cadrul emisiunii de la Antena Stars.
Așa cum spuneam, casa Anamariei Prodan este situată într-un cartier exclusivist, în care locuiesc vedetele. Astfel, impresara spune că îi are drept vecini pe Marc Anthony și Mike Tyson, pe care îi salută de fiecare dată când se întâlnesc.
„Cu Marc Anthony? Mike Tyson? Sunt pe aici! Toți stau pe aici! Dar nu m-am întâlnit cu ei, că vin mai rar în ultima perioadă! Am vecini celebri, știu și eu cine sunt ei, știu și ei cine sunt eu! Ne vedem și ne zicem Hello! Hello!”, a mai povestit Anamaria Prodan.
Deși este îndrăgostită de vila de lux din Las Vegas, Anamaria Prodan are o mare problemă atunci când ajunge acolo. Întreaga casă funcționează pe un sistem inteligent, care nu prea îi este pe plac. Fiind adepta stilului mai clasic, vedeta se încurcă în butoane, iar atunci când vrea să aprindă lumina reușește cumva să dea drumul și la jacuzzi sau la sistemul audio.
„Ăsta e blestemul vieții mele. Foarte multe sisteme de iluminat, audio, video. Luați-mă ușor la încept, până reușesc să mi le amintesc. Mă enervează foarte tare că se aprind și ventilatoarele și becurile și pornește și jacuzzi și piscina! E ceva rău! Sunt de modă veche”, a mai spus Anamaria Prodan.