Cum arată casa din Câmpulung Muscel în care locuiește Elena Lasconi? E lângă pădure și are 98 mp
Elena Lasconi (52 de ani) s-a mutat la Câmpulung Muscel de 4 ani, de când este primar al municipiului. Candidata la alegerile prezidențiale locuiește într-o casă spațioasă, situată aproape de o pădure și de un pârâu. Și-a dorit să ducă un trai în liniște, departe de agitația urbană. Are o curte imensă, pe care o îngrijește cu mult drag. De curând, aceasta le-a arătat românilor casa ei!
Elena Lasconi a renunțat de ceva vreme la viața din Capitală și s-a mutat la Câmpulung Muscel. Liderul USR și-a dorit să ducă un trai în liniște, așa că a ales o casă aproape de pădure și de un râu. Natura o înconjoară, lucru care o bucură mult. A scăpat pentru o vreme de agitația urbană, de când s-a mutat în municipiul unde este primar de 4 ani. De curând, aceasta le-a arătat tuturor românilor casa ei, într-un interviu la Antena 3.
CITEȘTE ȘI: Ce a făcut Elena Lasconi cu premiul de 50.000 de euro, pe care l-a câștigat la Masterchef 2013
„Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această schimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”, scria pe internet Elena Lasconi, în anul 2020.
CITEȘTE ȘI: Alimentul adorat de Elena Lasconi. Ce mănâncă candidata USR în fiecare dimineață, la micul dejun
Elena Lasconi are o casă cu suprafața de 98 de metri pătrați, cumpărată în 2005 în Câmpulung Muscel, conform declarației de avere din 27 iunie 2024. Tot acolo, edilul mai are un teren de 5000 de metri pătrați, cumpărat în același an. Casa ei este spațioasă, are un etaj și panouri fotovoltaice. Curtea este uriașă, are o livadă cu pomi fructiferi, viță de vie și o zonă cu băncuțe și un grătar. În spatele locuinței este o pădure și un râu.
Elena Lasconi și visul ei de a locui la casă
Elena Lasconi și-a dorit mereu să locuiască la casă, într-o zonă liniștită. Mereu s-a văzut locuind într-o zonă de munte, într-o casă de lemn.
„Tot timpul m-am vizualizat că o să fiu o bunică cu trei nepoţi, că o să am un sorț şi o să fac cozonaci. Mă vizualizam undeva la munte într-o casă de lemn. Asta îmi doream. Toată copilăria mea am deschis geamul şi vedeam Retezatul.
Sunt fată de munte şi am încercat să caut teren ca să îmi fac o căbănuţă. Pe Valea Prahovei nu te puteai apropia atunci. Şi am auzit în redacție că unii colegi şi-au luat o casă la Câmpulung. Asta se întâmpla în urmă cu 21 de ani. Şi am cerut numărul agentului imobiliar, căruia anul acesta i-am cununat băiatul”, spunea aceasta, într-un interviu pentru sursa menționată mai sus.