Alexia Eram și-a văzut visul cu ochii! După ce a dat lovitura la America Express împreună cu fratele ei, Aris, influencerița s-a întors pe meleaguri românești și a spart pușculița! Fiica Andreei Esca și-a golit conturile și a cumpărat un bolid de zeci de mii de euro. Și-a dorit enorm să-și cumpere altă mașină, așa că a pus ochii pe o „bijuterie” pe 4 roți. Cum arată și cât a costat mașina vedetei?
Alexia Eram a participat la America Express împreună cu Aris, fratele ei, ajungând până-n marea finală a sezonului trecut. Competiția a fost câștigată de Laura Giurcanu și Sânziana Negru, iar copiii Andreei Esca au ocupat locul 2. Chiar și așa, influencerița a câștigat o adevărată avere datorită participării ei la show-ul de la Antena 1. După ce s-a întors pe meleagurile noastre, iubita lui Mario Fresh și-a golit conturile și a investit o sumă frumoasă într-un bolid.
A cheltuit nu mai puțin de 60.000 de euro pentru un BMW M240i, care are 374 de cai putere. Influencerița a cumpărat „bijuteria” din banii ei și se simte foarte mândră de acest lucru. Prima „dragoste” a fost un Golf 6, pe care are de gând să-l înmâneze fratelui ei, atunci când Aris va lua permisul de conducere.
În urmă cu ceva timp, Alexia Eram ne-a dezvăluit că Mario Fresh a fost cel care i-a arătat acest model de mașină, însă nu el a ales-o. Ea a făcut acest pas și se bucură că a putut să și-o achiziționeze din economiile ei.
“Nu a ales-o Mario, dar el mi-a arătat-o și mi-a plăcut. Dar nu m-aș fi gândit niciodată la ea și sincer o ador. Sunt îndrăgostită de ea, chiar îmi place mult. Mi-am dorit mașina asta, am fost foarte fericită că am putut să mi-o cumpăr singură. Și îmi place, asta contează. M-am simțit foarte bine. A fost munca mea, am putut să-mi iau ceva din banii pe care i-am muncit”, a declarat Alexia Eram în exclusivitate pentru CANCAN.RO.