Cum arată apartamentul de lux în care locuiește Gabriela Lucuțar. Amenajarea ”micului palat” a durat aproape 10 ani

Publicat: 28/05/2024 | 16:40

Gabriela Lucuțar a intrat în lumina reflectoarelor de ani buni, fiind supranumită „Regina Întunericului” pentru că deține o afacere de succes în domeniul serviciilor funerare. Antreprenoarea are la activ numeroase apariții televizate, după ce a participat la mai multe show-uri TV, printre care și Imperiul Leilor ori Chefi la Cuțite. Este o mămică fericită, are trei copii, iar pe plan profesional totul îi merge ca pe roate. Nu putem spune același lucru și despre viața amoroasă, căci vedeta a dezvăluit că se află în plin divorț. După o căsnicie de două decenii, ea a ales să pună punct poveștii de iubire. Cei doi vor trebui să împartă o avere colosală, pe care au dobândit-o după ani întregi de muncă. Printre bunurile deținute de afaceristă se numără și un „mic palat”. Cum arată locuința Gabrielei Lucuțar?

Gabriela Lucuțar întoarce banii cu lopata, pentru că afacerea îi merge ca pe roate. Se ocupă cu serviciile funerare, deci organizează de la zero înmormântări luxoase. Datorită acestei afaceri, vedeta TV a strâns o adevărată avere, pe care este nevoită să o împartă cu fostul ei partener de viață. „Regina Întunericului” s-a despărțit de soțul ei, după 2 decenii de căsnicie, iar acum trebuie să facă partajul.

Au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro, așa că lupta pentru bani nu va fi ușoară. Printre bunurile deținute de Gabriela Lucuțar se numără și un „mic palat” . Numai amenajarea locuinței a durat aproape 10 ani și a implicat multă dăruință din partea ei. Nu a fost de ajuns un arhitect, așa că afacerista și-a pus amprenta asupra imobilului. Concret, s-a ocupat de tot ce înseamnă mobilier!

CITEȘTE ȘI: GABRIELA LUCUȚAR DIVORȚEAZĂ DUPĂ 20 DE ANI DE CĂSNICIE! REGINA ÎNTUNERICULUI ȘI SOȚUL EI AU DE ÎMPĂRȚIT O AVERE DE 2,7 MILIOANE DE EURO

„Regina Întunericului” locuiește în cartierul Armenesc, în apropierea Bisericii Silvestru din Capitală. Este o zonă bună, luxoasă și liniștită. Apartamentul vedetei are o suprafață de circa 180 de mp și un living imens: 73 de mp! Gabriela Lucuțar deține mai multe obiecte valoroase, de artă, și nu numai. În living are două mini-urne în care se află cenușa tatălui ei și a cățelușului ei, așa cum le-a arătat celor de la Antena Stars, într-un reportaj recent.

CITEȘTE ȘI: GABRIELA LUCUȚAR, PSIHOLOG PENTRU CLIENȚII SĂI. REGINA ÎNTUNERICULUI ORGANIZEAZĂ ÎNMORMÂNTĂRILE CU STIL: ”PLEACĂ FOARTE LINIȘTIȚI DE LA MINE”

Imagini cu apartamentul Gabrielei Lucuțar / Foto: Captură Video XNS

Gabriela Lucuțar divorțează de tatăl copiilor ei

„Regina Întunericului” s-a despărțit de bărbatul alături de care a avut un mariaj fericit. Gabriela Lucuțar se află în plin divorț de către tatăl copiilor ei, iar vedeta luptă pentru cei mici, dar și pentru afacerea pe care a clădit-o de la zero.

„După 20 de ani de căsnicie şi trei copii minunaţi, întâmplarea a făcut… eu fiind o familistă convinsă şi o femeie care nu şi-a înşelat niciodată soţul şi nu s-a uitat la bărbaţi decât aşa, prieteneşte, am ajuns să divorţez. M-am gândit şapte luni dacă să fac pasul ăsta sau nu. La momentul acesta, eu sunt… după ce a trebuit să pierd 70% din munca mea, de 18 ani… el fiind administrator în firmă… eu trebuia să rămân cu firma, categoric, asta e viaţa mea! După copii, asta este viaţa mea!

Mi-a spus o clientă aşa… a făcut cu mine patru înmormântări şi am vorbit cu ea în Sâmbăta Mare. M-a sunat să-mi spună „Paşte Fericit!”, nu ştia că am divorţat şi mi-a spus aşa: „Adu-ţi aminte, tu eşti puternică şi vei trece peste! Eu te cunosc, îţi cunosc copiii şi ştiu ce educaţie le-ai dat! Ştiu ce mamă eşti, ce soţie eşti! Adu-ţi aminte de unde ai plecat! A fost al doilea client al tău. Te duci acolo unde ai stat în chirie doi ani de zile, unde eu te-am cunoscut, faci o poză şi ţi-o pui pe frigider. Şi doar prin munca ta ai ajuns aici şi ai făcut o împărăţie! O vei face iarăşi! Eşti fericită?”. Sunt foarte fericită, i-am răspuns, sunt foarte liniştită. Acum, copiii mei simt că trăiesc”, a dezvăluit „Regina Întunericului”, în podcastul „Realități cu Niculescu”.