Cum arată Andreea Bănică în costum de baie, la 46 de ani. Fanii au crezut că nu văd bine! FOTO

Publicat: 15/09/2024 | 18:24

Andreea Bănică a surprins fanii cu cele mai recente fotografii distribuite pe rețelele sociale, în care apare pe litoralul românesc, bucurându-se de soare într-un costum de baie din două piese. La 46 de ani, cântăreața a reușit să atragă atenția cu silueta sa impecabilă și naturalețea de care dă dovadă.

După o perioadă aglomerată, în care a jonglat între concerte și activitățile sale din afaceri, Andreea și-a făcut timp să se relaxeze la malul mării, marcând astfel prima sa escapadă pe plajă în acest sezon. Artista a împărtășit această experiență cu urmăritorii săi, exprimându-și bucuria de a avea câteva momente de respiro. De altfel, Andreea este cunoscută pentru stilul ei deschis și interacțiunea constantă cu publicul, reușind mereu să fie aproape de fanii ei, fie prin muzică, fie prin postările de pe rețelele de socializare.

Citește și: ANDREEA BĂNICĂ RECIDIVEAZĂ DUPĂ VALUL DE HATE PRIMIT! CUM A PUTUT SĂ SE FILMEZE, ÎN INTIMITATE: „O SĂ ZICĂ ACUM CĂ…”

Cum arată Andreea Bănică în costum de baie

Pe lângă cariera muzicală de succes, Andreea Bănică se bucură de o viață personală împlinită. Este căsătorită cu Lucian Mitrea, cu care formează un cuplu solid de mulți ani și împreună au doi copii, o fată și un băiat. În ciuda programului încărcat, artista găsește mereu timp pentru familie, fiind extrem de dedicată atât carierei, cât și vieții de acasă.

Andreea Bănică a reușit din nou să surprindă pe toată lumea cu noile sale poze în costum de baie, distribuite în mediul online. Deși nu este la prima astfel de apariție, artista continuă să capteze atenția prin formele sale impecabile și naturalețea pe care o afișează. Postările sale recente au generat un val de reacții pozitive din partea fanilor, care au lăudat atât felul în care arată, cât și curajul de a se arăta fără machiaj sau retușuri digitale, promovând o imagine autentică și fără artificii.

„Toată vara nu am apucat să lenevesc la malul marii cum o făceam când eram copil însă ieri a fost o zi…. WOW! Soare, apă caldă încă, pescăruși, o ploaie scurtă și o amandină la finalul zilei pe care nu am apucat să o pozez așa repede s-a terminat 🤣🧚‍♂️ Zile frumoase în Septembrie vouă , dragii mei!”, a transmis Andreea Bănică.

Foto: social media

Andreea Bănică folosește filtre?

Într-o recentă apariție în cadrul emisiunii „Play It” de la Kanal D2, Andreea Bănică a discutat despre provocările cu care s-a confruntat în trecut în privința încrederii în sine și despre presiunea pe care o resimt multe femei din cauza standardelor de frumusețe promovate în mediul online. Vedeta a mărturisit că a avut momente în care nu se simțea confortabil în propria piele, dar a învățat să se accepte așa cum este. Ea a subliniat importanța de a renunța la filtrele digitale și de a promova un ideal de frumusețe naturală, afirmând că, în ciuda așteptărilor din industria showbiz-ului, nu a apelat niciodată la intervenții chirurgicale estetice.

„În ceea ce privește filtrele, într-adevăr, am și eu anumite filtre, cred că avem cu toții asta, doar că le folosesc atunci când mă trezesc și n-am chef să-mi văd fața de dimineață, că-s foarte obosită și mai mereu nu am timp de somn. Și folosesc dimineața, dar am momente când îmi arăt fața și chipul, pentru că nu mă ascund de nimeni și nu m-am ascuns niciodată. Poate pe vremuri aveam problema asta, însă de ceva timp am mai multă încredere în mine. Mă cunosc foarte bine, am încredere in mine. Știu când arăt bine, cum arăt bine. Înainte, pe vremuri, nu duceam gunoiul nemachiată. Știam că erau paparazzi după mine, peste tot. Astăzi, ies și în pijamale până la colț, să mă duc la magazin să îmi iau ceva de mâncare. Nu am o problemă cu asta. Asta vine odată cu încrederea în sine”, a declarat Andreea Bănică, la Play It!

Citește și: SOȚIA LUI MUTU, ÎNTRE IULIANA PEPENE ȘI BABS! RETROSPECTIVA VERII: TOP 30 SEXY-VEDETE DE VIS, CARE AU FĂCUT SHOW TOTAL PE LITORAL