La cei 45 de ani ai săi, Andreea Bănică arată impecabil. Totodată, artista are o încredere de sine foarte dezvoltată, așa că nu se ferește să se afișeze în diferite ipostaze. Vedeta a împărtășit cu urmăritorii ei atât imagini extrem de sexi, în costum de baie, cât și fotografii în care apare nemachiată. De curând, cântăreața a publicat un filmuleț în care este foarte naturală, fără pic de machiaj. Reacțiile internauților nu au întârziat să apară.
Andreea Bănică este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, drept dovadă numărul mare de oameni care interacționează cu ea în mediul online. Artista are aproape un milion de urmăritori pe Instagram și nu se ferește să se afișeze și nemachiată, fără ”artificii”.
De curând, Andreea Bănică a publicat un filmuleț în care apare fără pic de machiaj. Este evident că artista arată impecabil și reușește să se mențină în formă maximă. Deși multe vedete își editează fotografiile din mediul online, cântăreața nu are o problemă să se afișeze naturală. De această dată, cântăreața a ținut să facă și o glumă.
„În mintea mea am tot 25, dar genunchii de 55, șoldurile de 65, iar spatele de 80.”, a scris artista în dreptul imaginilor cu ea nemachiată.
Internauții au reacționat imediat cum au văzut imaginile cu Andreea Bănică nemachiată. Oamenii din mediul online au avut doar cuvinte de laudă la adresa artistei, spunând că este la fel de frumoasă și cu „artificii” și fără ele.
„Stai liniștită ești ok și naturală, nemachiată”/ „Tot QUEEN ești și o să rămâi.”/ „Ce dulce ești”/ „La fel de hot”, au fost câteva dintre comentariile internauților.
Mai mult decât atât, nu este pentru prima dată când Andreea Bănică se fotografiază fără „artificii”. De cele mai multe ori, vedeta postează imagini cu ea nemachiată atunci când merge în vacanțe exotice.
În urmă cu mai mult timp, Andreea Bănică a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă. Artista are o alimentație echilibrată și consumă alimente slabe în calorii, precum somon, avocado sau ouă fierte. De asemenea, cântăreața a mărturisit că seara încearcă să mănânce ceva cât mai ușor.
„Nu mănânc aceeași mâncare zilnic. De exemplu, când mă trezesc dimineața, eu nu pot să mănânc, deși este recomandat. Nu pot să mănânc. Așa este organismul meu setat. Mănânc undeva pe la prânz, în jur de ora 12:00, chiar 13:00.
Mănânc ouă fierte, somon cu avocado și un ou fiert, cu puțin ardei gras. Mai multe variante de mic dejun. La prânz mănânc un somon cu legume sau uneori nu apuc să mănânc deloc, sau un baton proteic, sau un grătar cu alte legume, iar seara evit să mănânc consistent, mănânc un iaurt.”, a povestit Andreea Bănică pe rețelele de socializare.
De asemenea, vedeta a explicat că sportul joacă un rol foarte important în menținerea siluetei. Pe lângă alimentația sănătoasă, Andreea Bănică merge de 3 ori pe săptămână la sală, iar uneori face antrenament și acasă.
„Merg la sală de 3 ori pe săptămână, deși ideal ar fi fost de vreo 4-5 ori! Mai fac acasă bandă atunci când nu ajung la antrenament. Nu sunt cea mai strictă că îmi fac de cap uneori în weekend-uri, însă contează mult mișcarea, să nu mai las să se depună ce am dat jos: baby spanac, ulei măsline, sare, piper, lămâie și câteva roșii confiate.”, a mai spus artista.