Cum arată Anca Verma, românca din topul Forbes cu o avere uriașă | Galerie FOTO
O poveste de succes demnă de film: Anca Verma, cea mai bogată româncă din lume, a ales să își urmeze pasiunea pentru afaceri, părăsind cariera de model, pentru o viață nouă, departe de România.
Anca Verma, fostă Miss România, a ales să urmeze un alt drum, abandonând podiumul. Și-a început cariera ca model apreciat în Europa, dar a pus ochii pe lumea afacerilor, așa că a renunțat la viața trăită în lumina reflectoarelor, pentru a începe o nouă etapă.
Anca Verma, fostul fotomodel care apare în revista Forbes, cu o avere de trei miliarde de dolari, a jucat într-o peliculă de la Hollywood, produsă de actrița Andreea Boyer, originară din România.
În timp, datorită muncii și perseverenței sale, Anca a devenit director general adjunct la o companie de telefonie mobilă din București.
Destinul a fost de partea ei, astfel că Anca a întâlnit un om de afaceri indian de succes, Abhishek Verma, cu care s-a căsătorit și a fondat Olialia World. Astăzi, Olialia a devenit o companie-lider pe piața bunurilor de larg consum din India, datorită gamei variate de produse pe care o oferă, inclusiv țigări, băuturi spirtoase, produse lactate și altele.
(CITEȘTE ȘI: Cine a fost declarat, de fapt, cel mai bogat român în 2022. Nu, nu este Ion Țiriac!)
Viața de lux a româncei Anca Verma, cea care a reușit să construiască un imperiu
Anca trăiește într-un palat luxos, decorat cu mobilier poleit cu aur, și, are paznicii care îi protejează familia în permanență.
„Viața în India este de lux. Aici avem aproape 103 de persoane care lucrează la noi în casă, pentru a avea grijă de nevoile noastre de zi cu zi. Oamenii din India iubesc și adoră familia mea.
Suntem o parte din patrimoniul cultural bogat al familiilor din India, unde am devenit o figură bine cunoscută în India socială, politică și în cercurile de afaceri. Este foarte dificil de a merge oriunde în India, fără a fi recunoscută.
Uneori, femeile și copiii se apropie de mine pentru fotografii și autografe”, spunea Anca într-un interviu din 2017 pentru voceata.eu, citat de B1 TV.
„În multe ocazii am primit oferte de a intra în politica din India, dar am refuzat, deoarece nu vreau să renunț la cetățenia română”, a mai spus Anca.
Deși face parte din patrimoniul cultural al oamenilor bogați din India, Anca nu a pierdut niciodată legătura cu România și a rămas loială patriei sale.