Adrian Minune este unul dintre cei mai talentați și îndrăgiți artiști de muzică de petrecere și s-a făcut remarcat încă de la începutul carierei sale datorită vocii sale inconfundabile. Iar de curând, manelistul, apropiații și fanii săi au avut pare de o surpriză specială! Și asta pentru că a apărut o filmare care a fost realizată în urmă cu aproape 25 de ani la unul dintre spectacolele sale. În formația cu care cânta pe atunci se afla și impresarul Dan Bursuc, iar Adi Minune avea părul lung. Imaginile vechi cu cei doi artiști fac senzație pe Internet.
În vârstă de 45 de ani, Adrian Minune s-a lansat pe scena muzicii din România în 2000, odată cu apariția melodiei “Of, viața mea”, la care a colaborat cu artistul Costi Ioniță, cu care este bun prieten. Duetul lor s-a bucurat de un succes uriaș, iar acest lucru i-a determinat să scoată două albume – “Fără concurență” și “Autoconcurența” –, iar piesele pe care le conțineau i-au înnebunit pe fani.
Nu mulți știu însă că numele lui Adi Minune era cunoscut dinainte să își facă loc printre artiștii din țara noastră. După cum puteți vedea pe înregistrarea de mai jos, el avea cântări dinainte să devină celebru. Pe imaginile filmării se află data, respectiv: 9 iunie 1995, iar printre artiștii care erau în formația sa se numără și Dan Bursuc. Atât acesta din urmă, cât și celebrul manelist erau foarte tineri și look-ul lor este destul de diferit în comparație cu cel din prezent. Tatăl lui Karmen purta pe atunci celebra chică… așa era moda la acea vreme.
Anii au trecut, iar Adrian Minune a devenit unul dintre artiștii preferați la petrecerile cu ștaif. După cum se observă în imaginea din dreapta colajului, la un spectacol privat, el a cântat alături de Florin Salam. Iar la alte party-uri, manelistul de 45 de ani a făcut show singur, iar în pauzele dintre melodiile sale cunoscute, el s-a fotografiat alături de persoane publice de la noi. Printre acestea se numără: Elena Udrea, Ion Țirian, Ilie Năstase și actuala soție, Ioana, Lavinia Pîrva, Daniela Crudu, Simona Trașcă – după cum se observă în galeria foto a articolului. În cadrul unei ediții din 2015 a emisiunii “La Măruță”, Adi Minune a dorit să imortalizeze un moment din timpul întâlnirii cu Mihaela Rădulescu, aflată și ea în platoul de la Pro TV.
Imediat ce veți da play la clipul de mai jos, îl veți asculta pe manelistul Adi Minune interpretând piesa “Dulce și Amar” alături de formația sa din care făcea parte și Dan Burcuc – în prezent, el este impresarul mai multor artiști de muzică de petrecere din România. Când a participat la cântarea din vara lui 1995, Adrian Minune avea 21 de ani.
https://www.youtube.com/watch?v=1OknkYywqwU
Descoperă și: Momentul în care Adrian Minune și-a distrus bolidul într-un accident rutier în București
Adi Minune se numără printre cei mai bogați maneliști, alături de Dan Bursuc, Florin Salam și Nicolae Guță.