Fotografia cu băieţelul în vârstă de cinci ani, şezând pe bancheta unei ambulanţe a devenit virală în toată lumea. Oamenii au fost impresionaţi de chipul extrem de expresiv al copilului, aflat in stare de şoc, cu faţa acoperită de praf şi de sânge, după un atac aerian.
Fratele său mai mare, Ali, care avea atunci 10 ani, a murit din cauza rănilor suferite în acel bombardament. Acum, noi imagini cu Omran au fost publicate, iar copilul arată bine şi sănătos.
Televiziunea libaneză Al-Mayadeen, care îl susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, a realizat un interviu cu familia Daqneesh, unde se află copilul. Apoi, jurnalista Kinana Allouche, care este pro Assad, scrie publicaţia britanică Metro, a postat pe Twitter o fotografie cu ea şi băieţelul, cu următorul mesaj: „Copilul Omran, pentru cei care au incercat sa verse sange sirian si au ratat stirea ca el a fost lovit de Armata Siriana Araba. Acum el traieste in statul sirian cu armata sa, liderul sau si poporul sau.”
Până acum, familia a refuzat de fiecare dată să vorbească cu mass-media, de frică să nu devină ţinte ale suporterilor lui Assad.