Cum arată acum Geanina de la Insula Iubirii, la 6 luni de când a născut. Fosta concurentă de la Antena 1 e o bombă sexy
În urmă cu mai bine de doi ani, Geanina și Costas au venit la Insula Iubirii pentru a-și testa relația de cuplu. Au avut un parcurs plin cu de toate, s-au despărțit și s-au împăcat din nou, iar acum sunt căsătoriți și au adus pe lume un băiețel.
Geanina de la Insula Iubirii s-a numărat printre cele mai controversate concurente. Mereu imatură și nehotărâtă, aceasta a atras atenția publicului prin comportamentul său uneori mult prea copilăresc, dar și prin naivitatea de care a dat dovadă, în relația cu ispita Andy.
Timpul a trecut, iar Geanina a ajuns din nou iubita lui Costas. Mai mult, cei doi s-au cununat civil, iar în urmă cu doar 6 luni, au devenit părinții unui băiețel.
Geanina de la Insula Iubirii, bombă sexy la 6 luni de la naștere
Deși au trecut numai 6 luni de când a devenit mămică, Geanina de la Insula Iubirii a demonstrat că este ambițioasă și a reușit să dea jos toate kilogramele în plus pe care le acumulase, în cele 9 luni de sarcină. De curând, fosta concurentă de la Antena 1 s-a pozat în costum de baie, iar urmăritorii săi din mediul online au putut observa că celulita a dispărut, aripioarele s-au evaporat și ele, iar acum Geanina are un trup de invidiat.
Mai mult, Geanina s-a și tunat și a apelat la mai multe intervenții estetice, imediat după participarea la Insula Iubirii. Fosta concurentă și-a injectat acid hialuronic în buze și și-a pus silicoane, mai ales pentru că mereu se simțea complexată de faptul că are sânii mici.
La scurt timp după împăcarea cu Costas, Geanina a rămas însărcinată și a adus pe lume, în urmă cu 6 luni, un băiețel. Cu doar 2-3 luni înainte de marele eveniment din viața lor, Geanina și Costas și-au unit destinele în fața ofițerului de Stare Civilă.