Cum arată acum cei trei copii ai lui Michael Jackson. Aceștia au participat împreună la un spectacol dedicat tatălui lor
Copiii lui Michael Jackson, Paris, Prince și Blanket Jackson, și-au făcut apariția la premiera show-ului MJ: The Musical, un spectacol în memoria tatălui lor.
Cei trei copii ai lui Michael Jackson, Prince, Bigi „Blanket” și Paris Jackson, au pășit împreună pe covorul roșu într-o apariție rară, la Teatrul Prince Edward din Londra, pentru o reprezentație în avanpremieră a MJ: The Musical. Aceasta a marcat prima dată în ultimii doi ani de când au fost văzuți împreună în public.
Cum s-au afișat cei trei copii ai lui Michael Jackson
Miercuri, 27 martie, copiii legendei au participat în cadrul unei reuniuni emoționante pentru a-și oferi sprijinul muzicalului tribut în onoarea tatălui lor. Îmbrăcat pentru a impresiona, fiul cel mare al regretatului muzician, Prince, în vârstă de 27 de ani, a îmbrăcat un costum negru elegant, asortat cu o cămașă elegantă, vișinie. Paris, fiica a lui Michael, în vârstă de 25 de ani, a captivat atenția într-o rochie elegantă, de culoare ruginie, complimentată de o coafură voluminoasă și o poșetă metalică șic. Atât Prince cât și Paris au fost rodul iubirii dintre Michael și fosta sa soție, Debbie Rowe.
În ceea ce-l privește pe cel mai mic, Blanket, care s-a născut prin intermediul unei mame surogat, a optat să poarte un costum negru clasic, completat de o cămașă albă. În fotografiile în care cei trei apar împreună, pare că există o tensiune, după cum au observat fotografii. Paris și Blanket nu zâmbesc, iar atitudinea lor unul față de celălălalt părea distantă.
Michael Jackson nu a apucat să se bucure de copiii lui
Michael Jackson a fost căsătorit cu Debbe Rowe între 1996 și 2000, timp în care i-a avut pe Prince și Paris. Blanket este fiul lui Michael Jackson făcut cu o mamă surogat, fără să fie cunoscută identitatea acesteia.
Starul pop a decedat la vârsta de 50 ani din cauza unui stop cardiac declanșat de un somnifer foarte puternic. Ultima oară când cei trei copii ai legendei muzicii au apărut împreună pe covorul roșu a fost în 2012. Acum motivul pentru care cei trei s-au reunit are din nou legătură cu Michael Jackson. Lansarea musicalului i-a adus împreună pe Paris, Prince și Blanket.
FOTO: Instagram