După ce India a fost grav afectată de pandemie, Iulia Vântur s-a “refugiat” pentru câteva săptămâni în România, unde situația este mult mai relaxată. Aflată în Capitală, partenera celebrului actor Salman Khan s-a reîntâlnit cu o bună prietenă și s-a destins la cumpărături. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini de colecție cu frumoasa vedetă.
Iulia Vântur este stabilită de aproximativ șase ani în India, acolo unde locuiește alături de iubitul ei, Salman Khan. Când timpul îi permite și nu are proiecte importante de realizat, fosta prezentatoare de la “Dansez pentru tine” vine în România, țară pe care nu a uitat-o nicio clipă și de care este îndrăgostită iremediabil. Ce-i drept, acum este și un moment bun pentru a te întoarce pe plaiurile mioritice.
În principal dacă ținem cont că India, de câteva săptămâni, este sufocată de pandemia de COVID-19. Dar să ne întoarcem la Iulia Vântur, căci o revenire de-a ei în țară nu are cum să treacă neobservată. Zilele trecute, CANCAN.RO a întâlnit-o pe iubita lui Salman Khan în zona Charles de Gaulle din Capitală, mai exact după ce a ieșit de la un restaurant select cu bucătărie italiană, Poesia.
În local, Iulia Vântur, supranumită și “Regina Indiei” după ce s-a cuplat cu celebrul actor Salman Khan, a luat masa cu o bună prietenă, alături de care a depănat amintiri. La plecare, cele două s-au îmbrățișat, semn că au o relație aparte. Ulterior, îmbrăcată super-elegant, fosta prezentatoare TV s-a dus la o florărie din zona Dorobanți de unde și-a cumpărat o plantă și câteva flori. (VEZI ȘI: IULIA VÂNTUR A REVENIT ÎN ROMÂNIA… NE-A ARĂTAT INELUL ŞI A VORBIT PRIMA OARĂ DESPRE SARCINĂ)
“Maratonul” nu s-a încheiat, însă, aici. Spre seară, Iulia Vântur a mers la un supermarket cunoscut din zona Dorobanți, de unde a ieșit cu mai multe sacoșe. Partenera lui Salman Khan nu a ieșit cu nimic în evidență, a fost super-discretă și nu a avut, în niciun moment, aere de vedetă. Iar pentru o astfel de atitudine merită, evident, toată aprecierea.
După ce a așezat cumpărăturile în mașină, Iulia Vântur s-a retras spre propria locuință, pentru binemeritata odihnă. Cu noua apariție a impresionat din nou. Cea cunoscută drept “Regina Indiei” a arătat o formă fizică de invidiat, iar silueta pe care o are este una demnă de toate aprecierile. Inclusiv ținuta cu care a ales să iasă în public a fost de nota 10.
La începutul lunii mai, Iulia Vântur a vorbit despre situația pandemică din India, unde, potrivit ultimului raport, s-au înregistrat 28,2 milioane de cazuri de COVID-19, precum și 332.000 de decese.
“Situația e dramatică aici în India, în fiecare zi aud de cineva care ajunge la spital. Am o prietenă, e în spital și are nevoie de oxigen. Sper să se rezolve lucrurile așa, ușor”, a precizat, la momentul respectiv, iubita lui Salman Khan.
Iulia Vântur (n. 24 iulie 1980, Iași, România) este o prezentatoare de televiziune, model și actriță română, remarcată îndeosebi pentru rolul de coprezentator al unuia dintre cele mai populare și longevive show-uri TV live din România, „Dansez pentru tine”, alături de Ștefan Bănică Jr..
(VEZI AICI: IULIA VÂNTUR SE PREGĂTEȘTE SĂ DEVINĂ MĂMICĂ? MĂRTURISIREA SINCERĂ FĂCUTĂ + CE SFATURI PREȚIOASE I-A DAT SALMAN KHAN)
Timp de 10 ani a fost prezentatoarea știrilor PRO TV, din 2006 devenind prezentatoarea știrilor în prime time și weekend. A primit numeroase premii pentru activitatea sa în televiziune, Iulia Vântur fiind considerată una dintre puținele vedete TV care au realizat performanța de a prezenta numai emisiuni live.
Debutul său în actorie a avut loc în anul 2011 pe scena teatrului Metropolis, în piesa „Lautrec la bordel”, în regia lui Horațiu Mălăele. Cu aceeași piesă a participat și la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.
Iulia Vântur și Salman Khan formează un cuplu de aproape un deceniu. Povestea de iubire pe care o are cu starul indian a făcut-o pe românca noastră să se concentreze mai mult pe cariera muzicală. Totodată, familiile lor se înțeleg foarte bine chiar dacă sunt la o distanță de câteva mii de kilometri.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.