Livia Graur trăiește o perioadă frumoasă după ce a divorțat de Ștefan Răzvan Graur, bărbatul cu care și-a întemeiat o familie și care i-a dăruit o fetiță. Viața de mămică singură pare că i se potrivește prezentatoarei de la Prima TV, mai ales după ultimele declarații pe care le-a oferit chiar ea.
Livia și Ștefan Răzvan Graur au divorțat în secret, ceea ce i-a uimit pe toți cei care îi cunosc. În cele din urmă, prezentatoarea TV a declarat că relația dintre ei nu mai mergea încă de la începutul anului și că au fost de acord să se despartă amiabil, la notar.
După ce a divorțat, Livia Graur și-a continuat liniștită viața și a încercat să treacă peste acest eveniment cât mai repede. Prezentatoarea de la Prima TV i-a acordat o importanță deosebită fiicei sale, Renata, căreia i-a oferit posibilitatea de a participa la tot felul de activități și antrenamente. De asemenea, Livia a făcut tot posibilul pentru a sta cât mai mult ancorată în realitate, mai ales la locul de muncă.
„Sunt o persoană extrem de activă și am un program plin. Dintotdeauna mă împart între serviciu, evenimente, antrenamentele Renatei, distracțiile ei și treburile gospodărești, și nimic din aceste lucruri nu s-a schimbat. Alerg de dimineața până seara târziu, dar este modul meu de a trăi, de a-mi petrece timpul și cred că m-aș și plictisi dacă aș sta prea mult degeaba. Și munca la Focus este una continuă”, a declarat Livia Graur pentru VIVA!.
CITEȘTE ȘI: FOTO / LIVIA GRAUR, O MAMA MODEL! IMAGINI SENZAȚIONALE CU FAMILIA VEDETEI!
Deși a ieșit de curând dintr-o relație, Livia nu exclude posibilitatea de a intra într-o alta în cazul în care acest lucru va fi posibil. Prezentatoarea TV recunoaște, însă, că nu mai aleargă după dragoste, ci preferă să aștepte și să descopere treptat care sunt planurile pe care Dumnezeu le are cu ea.