De ceva timp, Andreea Bălan a început un nou capitol în viața ei. După o perioadă destul de nefastă a reușit să își găsească fericirea lângă Victor Cornea, iar relația celor doi pare să meargă cât se poate bine. Artista pare îndrăgostită până peste cap, iar partenerul ei o surprinde zilnic. Se pare că sportivul este un bărbat atent, care are grijă își surprindă în fiecare zi partenera cu câte un gest drăguț. Așa a făcut și recent, iar Andreea Bălan s-a arătat cât se poate de impresionată.
La finalul lunii iunie, chiar de ziua sa de naștere, Andreea Bălan anunța că iubește, din nou. Artista își oficializa relația cu Victor Cornea și se declara îndrăgostită. Se pare că vedeta Antena 1 a reușit să își găsească în cele din urmă partenerul potrivit, iar acum cei doi au pornit-o pe un nou drum împreună. Sportivul și-a declarat la rândul lui sentimentele, iar gesturile din iubire sunt tot mai dese.
Atât Andreea Bălan, cât și Victor Cornea sunt două persoane destul de ocupate. Ea se împarte între viața de mămică și cea de artist, iar el se dedică sportului pe care îl practică. Însă chiar dacă nu au prea mult timp pe care îl pot petrece împreună și sunt mai mereu pe fugă, din relația celor doi nu lipsesc gesturile romantice. Victor Cornea pare să fie foarte atent la nevoile partenerei sale și chiar și atunci când el nu este prezent are grijă să îi aducă acesteia zâmbetul pe buze.
Recent, sportivul a trebuit să plece din țară, deplasându-se către US Open, însă asta nu a însemnat că a uitat de femeia care este alături de el. Pentru ca iubita să nu îi ducă dorul, jucătorul de tenis i-a trimis acesteia un buchet imens de flori. Atunci când a văzut surpriza, Andreea Bălan s-a arătat extrem de încântată. Bucuria i se citește pe chip și pare că artista este în al nouălea cer. Întregul moment a fost imortalizat, iar fanii cântăreței l-au aplaudat și ei pe noul partener.
Pentru ca tabloul să fie complet, buchetul de flori pe care Andreea Bălan l-a primit avea ascuns și un mesaj, ce a emoționat-o și mai mult.
„Dor de tine. Te iubesc”, a scris Victor Cornea pe bilețelul ce a venit cu buchetul de flori.
„Ce frumos e! Deci Victor a plecat la US Open azi, l-am dus la aeroport și mi-a trimis acest buchet de flori”, a fost reacția Andreei Bălan, după ce a văzut surpriza.
Dacă pe chipul Andreei Bălan se citește fericirea și se poate observa că blondina s-a îndrăgostit, se pare că Victor Cornea împărtășește aceleași sentimente și spune că viața i s-a schimbat în bine de când a cunoscut-o pe artistă. Susținerea pe care aceasta o oferă îi dă încredere sportivului și l-a făcut chiar să fie și mai bun pe teren.
În cadrul unui interviu, Victor Cornea și-a mărturisit sentimentele pentru Andreea Bălan, a admis că o iubește foarte mult și spune că toată conexiunea pe care ei au format-o este un divină.
„Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg. Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunea pe care o avem împreună. Cam atât despre partea emoțională (n.r. – râde)!
Sunt fericit și liniștit, cu siguranță. O apreciez foarte mult (pe Andreea Bălan, n.r.), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul. Asta îmi dă foarte mare încredere în noi.
O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, declara Victor Cornea, potrivit Digi Sport.