Radu Vâlcan i-a pregătit o surpriză neașteptată partenerei sale de viață, Adela Popescu. După ce prezentatoarea emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a petrecut săptămâni bune departe de familie, soțul său a dorit să o impresioneze cu ocazia zilei sale de naștere. Iată la ce s-a gândit bărbatul.
Recent, Radu povestea că nu știe dacă soția sa va putea ajunge sau nu acasă de ziua sa de naștere, ceea ce însemna că nu putea planifica nimic. Cel puțin, asta a dat de înțeles bărbatul. Totuși, Adela Popescu a reușit să se întoarcă în România și să petreacă momente frumoase alături de cei dragi în ziua în care a împlinit 36 de ani.
VEZI ȘI: ADELA POPESCU, PROBLEME DIN CAUZA BONEI DE 23 DE ANI: ”ERA CU NERVII LA PĂMÂNT”
Prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii” a dorit să organizeze ceva de-a dreptul special pentru Adela Popescu, așa că a organizat o vacanță de câteva zile în Veneția. În imaginile și videoclipurile postate pe conturile de Instagram ale celor doi, se poate observa, de altfel, cum au decurs lucrurile și cât de impresionată a fost Adela.
Totuși, înainte de a se bucura de momente frumoase doar ei doi, Adela a simțit nevoia să petreacă puțin timp alături de copiii săi. Micuții i-au pregătit o felicitare mamei lor. Adela a rămas impresionată și a postat pe Instagram imaginea cu cadoul fiilor ei.
Așa cum era de așteptat, Radu Vâlcan i-a făcut și o urare soției sale în mediul online, postând o imagine cu aceasta și un mesaj simplu, dar cu multă însemnătate. Bărbatul și-a exprimat iubirea față de femeia alături de care are trei copii minunați.
Vezi această postare pe Instagram
„Acum 12 ani am plecat împreună. Acum, la 12:00, suntem în aeroport. Nu știu ce vreau să zic, dar te iubesc. Atât. ♥️”, a scris Radu Vâlcan pe Instagram.