Cum a reușit un bărbat să fenteze enoriașii, spunând că nu are degetele de la o mână. Cerșetorul fals a fost prins
Pelerinajul la moașele Sfântului Dumitru din București nu a fost unul lipsit de evenimente. Un bărbat care pretindea că are handicap a reușit să fenteze enoriașii, cerându-le bani. Cu toate acestea, oamenii legii au acționat la timp și l-au amendat pe cerșetorul fals.
În București, peste 15.000 de credincioși s-au rugat până acum la moaștele Sfântului Dumitru. Pelerinajul de pe dealul Mitropoliei s-a desfășurat în concordanță cu măsurile impuse de autorități, în context epidemiologic. Pelerinajul nu a fost lipsit de evenimente neplăcute, iar un cerșetor fals a început să le ceară oamenilor bani.
Cerșetor fals, amendat cu 500 de lei
Este vorba despre un bărbat care pretindea că nu are degetele de la o mână și era bandajat. Ulterior, după ce a fost dus la ambulanță, s-a constatat faptul că bărbatul nu avea absolut niciun handicap.
Medicii au chemat imediat jandarmii, care l-au sancționat pe cerșetorul fals cu suma de 500 de lei.
Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București:“Atragem atenția cu privire la posibilitatea că unele persoane să profite de acest eveniment, să stârnească compasiunea celor care participa și să le solicite diverse sume de bani. Nu încurajăm acest lucru întrucât este o fapta ilegală.”
Credincios: “Vreau să scăpăm o dată de pandemia asta și Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toată lumea, ca să ne dea minte, înțelepciune.”
Credincios: “Ne închinăm, da, dar nu dăm masca să ne pupăm, că nu știm. Ne ferim totuși, că avem nepoți, avem nepoței.”
Credincios: “Mergem la sfintele moaște. Asta este. Vârsta noastră, la 80 de ani ne cere așa ceva. Sarumana, să va dea Dumnezeu sănătate!”