Cum a reușit Paula, o româncă infectată cu coronavirus să-și revină, după 12 zile de chin. Medicii nu-i dădeau nicio șansă!
Clujeanca Paula Șimon, stabilită în Arizona poate considera că s-a născut pentru a doua oară. Infectată cu coronavirus, aceasta s-a luptat timp de 12 zile pentru propria viață la terapie intensivă, în timp ce medicii nu-i mai dădeau nicio șansă de supraviețuire.
Paula Șimon, clujeancă stabilită în Arizona a reușit să învingă infecția cu noul coronavirus, după ce medicii au ținut-o la terapie intensivă nu mai puțin de 12 zile. În prezent medic de familie, Paula a fost cu adevărat norocoasă, în contextul în care nu i se mai dădeau șanse de supraviețuire. La Digi 24, fiica femeii a povestit totul despre cele întâmplate.
„Mama a fost în comă indusă și nu mai ține minte. A fost 12 zile la terapie intensivă, 9 zile din acelea 12 a fost intubată și sedată. A avut pneumonie la ambii plămâni, a avut șoc septic, a avut insuficiență cardiacă, inima nu mai funcționa așa de bine, plămânii deja nu mai funcționau, era pe ventilator. Doctorii mă sunau din oră în oră să-mi zică ce se întâmplă, ce schimbări fac la mama…Și după câteva zile, tot o sunam, ne puneam telefonul pe speaker și ne rugam cu ea și îi spuneam, și dacă era sedată, nu știu, noi aveam speranța că totuși ne aude vocile și așa, în fiecare zi parcă, nu știu, vedeam o mică speranță într-o îmbunătățire în fiecare zi și pe urmă, după 9 zile au extubat-o. A fost pe hidroxiclorochină, azitromicină, adică medicamentele care se folosesc acum la toată lumea pentru tratarea Covidului. Și au avut grijă de ea și acum o avem între noi din nou” a spus fiica româncei, la Digi 24.
Deși a trecut prin momente cumplite, Paula își poate găsi acum cuvintele pentru a descrie tot ce s-a întâmplat în viața ei, de când a fost testată pozitiv cu Covid-19.
„Starea mea este bună, sunt încă foarte slăbită, pentru că am fost extubată cu puțin mai mult de o săptămână înainte. Încerc să mă întăresc în fiecare zi mai mult și mă simt bine. Chiar la ora actuală, momentan, nu iau niciun medicament și astăzi am o primă programare la medicul de familie” a spus și Paula Șimon.