Dinu Maxer și Magdalena formează unul dintre cele mai noi cupluri din showbiz. Cei doi sunt încă la început de relație, însă sunt siguri că legătura lor este puternică și că nimeni nu o să îi poată despărți prea curând. Cum a început povestea de dragoste dintre cei doi?
În primăvara acestui an, după 18 ani de relație, Deea și Dinu Maxer anunțau că povestea de iubire dintre ei a ajuns la final. După despărțire, cei doi au luat-o pe drumuri separate. Deea și-a găsit fericirea în brațele lui Rober Drilea, iar Dinu în cele ale Magdalenei.
După despărțirea de Deea, Dinu Maxer a încercat o relație cu o tânără brunetă, însă povestea a ajuns repede la final. Mai apoi, artistul a întâlnit-o pe cea care îi stă astăzi la braț. Prima întâlnire a celor doi a fost un cu scântei, aceștia stând de vorbă toată noaptea.
Însă, niciunul dintre ei nu a îndrăznit să ducă lucrurile mai departe. Aici a intrat în scenă designerul Florin Burescu. Acesta a jucat rolul de Cupidon și i-a adus, din nou, împreună pe Dinu și Magdalena.
„Florin Burescu, prietenul nostru comun, este cumva nașul relației noastre. Noi ne-am cunoscut într-o seară, am stat de vorbă până dimineață, dar nu am vrut să continuăm. Am simțit ceva fiecare, dar am fost reținuți.
Florin Burescu a mai făcut un pas, în momentul în care am apărut eu pe tv și am promovat piesa «S-a furat mireasa», mi-a sugerat să colaborez cu Magda. De ani de zile îmi place să creez o poveste pe scenă. Așa, Magda a devenit atunci mireasă, cu două dansatoare domnișoare de onoare, moment care ne-a legat profesional”, a declarat Dinu Maxer, potrivit WOWbiz.ro.
Mai apoi, Dinu Maxer și Magdalena au plecat în Dubai, însă raporturile dintre ei la acea vreme erau unele de prietenie. Însă, după câteva zile, cei doi și-au dat seama că între ei este vorba de ceva mai mult, așa că și-au luat inima în dinți și au decis să dea o șansă unei posibile povești de iubire.
„Magia și scânteia și legătura s-au format într-o plecare în Dubai, unde am plecat prieteni să explorăm zona Salsa și să devin chiar brand ambasadori pentru un festival de Salsa din Dubai în România. Acolo s-a întâmplat magia. Am plecat prieteni și ne-am întors iubiți”, a mai spus Dinu Maxer.
De asemenea, Magdalena a mărturisită că avea o pasiune pentru Dinu Maxer încă de pe vreme când trupa AXXA făcea furori. Aceasta i-a fost fană, iar acum se bucură că bărbatul pe care îl admira a ajuns să fie cel mai important om din viața ei.
„Mie mi-a plăcut de Dinu încă din adolescență. Eram fan AXXA, eu știam că există Dinu Maxer și restul de trei băieți. Singurul poster pe care m-a lăsat tata să-l țin pe ușă a fost unul cu Dinu. Fiecare a mers pe drumul lui, el oricum nu mă cunoștea, eu îl știam”, a mărturisit și Magdalena.