Cum a reacționat Smiley când a văzut imaginile cu fata bătută de colege: ”Am mers la o școală din Rahova…” VIDEO
Smiley fost, ca și multe alte vedete din showbiz, indignat de incidentul de la Târgu Jiu, filmat și postat pe rețelele de socializare, unde o fată de 13 ani este bătută și unilită de trei colege. Așa că artistul a luat atitudine, trăgând și un semnal de alarmă.
”Am publicat acum două zile un filmuleț în care am mers într-o școală din Rahova pentru că Emi, un copil, era agresat de colegii lui de școală. Reacțiile oamenilor au fost puține, mult mai puține în comparație cu o poză de la frizer, la care mi se spune obsesiv și invariabil să mă tund. Oamenii sunt atrași de superficial deseori, uitând că lipsa lor de implicare în probleme reale, curente, ne afectează viitorul în mod direct.
Azi circulă pe net un filmuleț cu o fetiță de 13 ani care este lovită, scuipată, umilită de alți copii. Poate pentru voi este o problema mică, dar pentru ea e cea mai mare problemă. O victimă a acestui tip de agresiune poate crește cu sentimentul că toată lumea e la fel, iar ea e incapabilă să se apere. De partea cealaltă, cei care au agresat-o pot deveni adulții care cred că e ok să-și facă singuri dreptate, că e permis să lovești, să insulți, să umilești, mai ales dacă cei din jurul tău te susțin. Violența naște doar violență, iar să o filmezi râzând, sau să treci mai departe fără să-ți pese e o adevărată dramă”, a scris Smiley pe Facebook.
https://www.facebook.com/smileyonline/videos/1840667302738886/?t=36
Alexandra Stan: ”De unde atâta ură?”
Alexandra Stan a comentat și ea tristul eveniment, pe alocuri în termeni duri. “Nu pot să văd asta și să rămân indiferentă! Nu înțeleg de unde atâta răutate în niște copii! Îmi pare rău dacă v-am stricat mood-ul, dar ei sunt “viitorul” țării și nu putem să acceptăm astfel de comportamente. Și eu am fost bullyied în școala generală, dar nici chiar așa! De unde atâta agresivitate? De unde atâta ură? Sunteți șmechere că o bateți? Sunteți niște ratați, fraieri, idioți! Că altfel nu pot să vă numesc. Am încercat să nu rezonez cu victima, dar este foarte greu să nu o fac! M-am cutremurat când am văzut! Și am început să plâng! Parcă suntem niște animale! Asta e prea de tot!”, a scris într-un story pe Instagram Alexandra Stan.