Margherita de la Clejani este implicată într-un nou scandal, dar de data aceasta, fără să vrea. Fratele ei, Fulgy, l-a acuzat pe Dan Bursuc că ar fi violat-o pe când avea doar 13-14 ani, iar părinții lor au știut și au ascuns acest lucru. În timp ce toată lumea-și dă coate și Dan Bursuc a oferit și prima reacție, Margherita își vede nestingherită de viață.
Faptul că este implicată într-un nou scandal nu pare să o afecteze prea tare. Deși multă lume s-ar fi așteptat ca Margherita să infirme sau să confirme ceea ce susține fratele ei, fiica Vioricăi de la Clejani își vede în continuare de viață, ca și cum nu s-a întâmplat nimic.
Marga petrece pe lux și opulență, așa cum și-a obișnuit fanii și nu pare să fie deloc afectată de problemele care s-au abătut asupra familiei sale. Alături de prietenii ei, cu un vibe bun și fără nicio grijă, așa s-a postat în ultimele zile pe rețelele de socializare.
Reacția celebrului impresar referitor la acuzațiile care i se aduc nu a întârziat să apară. Enervat, cel mai probabil, de faptul că îi este pătată imaginea, Dan Bursuc s-a rezumat la o declarație simplă, dar prin care l-a pus la punct pe Fulgy.
„E un prăjit și un terminat, nu am de ce să comentez ce zice”, a fost reacția lui Dan Bursuc pentru playtech.ro
Sursă foto: instagram.com