Cum a reacționat fiul Paulei Iorga, după ce a aflat că mama lui are o relație cu Aurel Dincă: ”Unii copii nu acceptă asta”

Publicat: 08/10/2022 | 16:37

Paula Iorga și-a refăcut viața, după trei ani de la moartea lui Leo Iorga, soțul ei. Deși unii ar putea spune că este prea devreme, fiul regretatului artist este de altă părere. 

Leo Iorga, solistul trupei Compact, a pierdut lupta cu cancerul în 2019. Paula Iorga i-a fost alături timp de 30 de ani, însă, după moartea soțului ei, viața avea să-i pregătească o surpriză.

Vezi și: LOVITURĂ DE GRAȚIE! BRIGITTE PASTRAMĂ E BUNĂ DE PLATĂ, DUPĂ CE A PIERDUT PROCESUL CU RALUCA PODEA. CÂT ARE SĂ-I DEA BLONDINEI

Se spune că după ploaie vine soare și după orice necaz urmează o bucurie. Paula Iorga și-a găsit liniștea în brațele unui fost coleg de-ai regretatului ei soț. Aurel Dincă a fost cel care a reușit să-i aducă o urmă de speranță în sufletul Paulei.

În ciuda părerilor celor din jur, cei doi au ținut cont doar de propriile sentimente. Paula și Aurel formează un cuplu, din vara acestui an.

Cum a reacționat Edy Iorga când a aflat că mama lui și-a refăcut viața

În cadrul unui interviu, Edy, fiul Paulei și al lui Leo Iorga, a vorbit despre noua relație a mamei lui. Acesta a mărturisit că tot timpul a încercat să-și susțină mama, și, că are tot dreptul să-și refacă viața, cu un alt bărbat.

Vezi și: CE RITUAL ARE PAULA IORGA, DUPĂ CE ȘI-A REFĂCUT VIAȚA. UNDE MERGE ÎMPREUNĂ CU NOUL EI IUBIT

”Eu de multă vreme îi tot spun mamei să își găsească pe cineva cu care să trăiască. Este un lucru firesc al vieții, să aibă un iubit. Nu are 80 de ani, ca să fie târzior, are 55, este încă frumoasă și trebuie să meargă mai departe.

Aurel Dincă este tot solist rock, a fost și la Krypton, ei sunt de-o vârstă. Să știți că și bunicul meu, tata lui tata, după ce a murit bunică-mea, și-a găsit pe cineva cu care a trăit vreo 15 ani. Mama și Aurel sunt împreună de câteva luni, este foarte fericită”, a declarat Edy Iorga, pentru Ego.

Totodată, Edy a mai spus că nimeni și nimic nu va putea anula amintirea lui Leo Iorga și iubirea dintre acesta și mama lui.

”În viață lucrurile merg înainte, unii copii nu acceptă ca mamele lor să-și refacă viața sentimentală, dar, asta e, indiferent că ne convine sau nu, nu noi decidem. Mama, când vine în București, merge la tata la cimitir. Nu-l va uita niciodată, s-au iubit până în ultima lui clipă de viață. Mulți zic că Paula și Aurel s-au și căsătorit dar, nu, doar au primit o binecuvântare de la preot”, a mai spus Edy Iorga.

Leo Iorga s-a stins din viață în luna noiembrie a anului 2019, după o lungă luptă cu o boală gravă. Solistul a suferit mai bine de 8 ani de cancer la plămâni. Acesta a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Scriitorilor.

Sursa foto: Facebook