Episodul 19 al emisiunii ”Insula Iubirii” i-a adus față în față pe Denisa și pe Adrian, care au avut parte de confruntarea finală înainte de a părăsi insula, după 20 de zile petrecute pe resorturi diferite alături de ispite. Chiar dacă Adrian a vrut să steargă totul cu buretele, decizia Denisei a fost alta.
La ceremonie, Radu Vâlcan le-a arătat celor doi filmulețe cu parcursul fiecăruia pe insulă. Curiozitatea cea mai mare a lui Adrian a fost legată de relația intima care s-ar fi petrecut între ispită si partenera lui.
Deși Denisa a negat vehement că între ei s-ar fi întâmplat ceva, Radu i-a arătat un filmuleț, care l-a enervat teribil pe Adrian.
”Ce e aici? De ce minți? Tu chiar crezi că pot să te cred văzând așa ceva?”, a întrebat-o Adrian, care a reacționat dur.
”Am văzut ce s-a întâmplat, eu n-am cum să cred. Vreau să vină și să-mi zică Andi dacă s-a întâmplat sau nu.”, a spus Adrian.
Adrian a avut parte și de o a doua surpriză din partea uneia dintre ispitele care a conviețuit cu el în resort. Mesajul Danei l-a șocat pe Adrian care a rămas fără cuvinte.
„Nu ești pentru mine, eu consider că nu ești pentru nicio altă femeie, din cauza comportamentului. Ai niște gesturi grotești, nu respecți omul de lângă tine. Îți spun sincer, pentru că cred că te-ai putea schimba. Nu știu cum a stat Denisa lângă tine timp de cinci ani. Te numesc bărbat pentru că așa e frumos. Mi se pare îngrozitor și deloc bărbătesc să te lauzi cu câte relații ai avut și consider că-ți lipsesc multe lucruri ca să fii un bărbat adevărat. Să încerci să înveți ceva din asta.”, i-a spus Dana lui Adrian, care s-a arătat șocat și rănit.
Dupã o noapte în care petrecerea s-a prelungit pânã aproape de rãsãritul soarelui, ziua cu numãrul trei a început la Purimutra sub semnul concursului. A fost o dimineaţã a rãzboiului pentru supremaţie dintre Costas şi Aurel, în care Costas a recunoscut: “Eu i-am zis lui Aurel cã nu are curaj sã îşi taie brãţara acum!”, completând: “Eu nu o sã o tai nici dacã mã despart de Geanina, Din respect, o sã o ţin pânã la sfârşit”.
La ora 2 noaptea, când petrecerea s-a terminat şi concurenţii s-au retras la terasã, veştile de la Purimuntra au ajuns la Minitel, într-o noapte în care inimaginabilul se dovedeşte posibil şi în care Insula Iubirii trece la un alt nivel: cel al absurdului absolut. Radu Vâlcan le întâmpinã pe Denisa şi Diana: “Pe insula bãieţilor lucrurile s-au întâmplat cu o vitezã ameţitoare, din aceastã cauzã mi-am dorit neapãrat o întâlnire cu voi înainte de rãsãritul soarelui”. Dezamãgita, Denisa hotãrãşte însã sã treacã peste: “Vreau sã petrec timpul care mi-a rãmas aici, sã mã distrez!”.