Cum a murit, de fapt, Radu Tudose, patronul din Ibăneşti. Asta i-a adus sfârșitul, chiar de Rusalii

Publicat: 24/06/2024 | 10:32

Tragedie în ziua de Rusalii! Radu Tudose, fost patron al firmei de lactate din Ibănești, a murit tragic în ziua de Rusalii, încercând să își salveze angajații în urma unui incident devastator. De-a lungul anilor, sub conducerea sa, firma a fost lider în județ, clasându-se pe primul loc în topul întreprinderilor mici. Iată cum a murit, de fapt, bărbatul!

Duminică, 23 iunie, patru bărbați și-au pierdut viața după ce au inhalat gaze toxice într-un bazin de decantare situat în curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești, județul Botoșani. Printre cei decedați se numără și Radu Tudose, directorul fabricii de lactate, care a murit ulterior la spital.

Citește și: RADU TUDOSE, PATRONUL FIRMEI DE LACTATE DIN IBĂNEŞTI, S-A STINS CA UN EROU. A MURIT A PATRA PERSOANĂ. UPDATE

Cum a murit Radu Tudose

Incidentul s-a produs după ce bărbații au intrat succesiv într-un bazin de decantare, încercând să se salveze reciproc, dar expunându-se la emanațiile puternice de acid sulfuric și amoniac. Valeriu Hulubei și Mitică Racu, doi dintre muncitori, au fost găsiți fără viață în zona toxică. În vârstă de 50 și 52 de ani, cei doi erau printre cei mai experimentați angajați ai fabricii de cașcaval din Ibănești, în care patronul avea mare încredere.

Radu Tudose a murit în ciuda eforturilor medicilor, care au încercat să-l resusciteze timp de aproape o oră. A fost scos dintr-un puț adânc de șase metri în stare de comă ușoară. După ce starea lui s-a agravat la Spitalul Municipal Dorohoi, a fost transferat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani. Acolo, a fost intubat din nou și s-a inițiat protocolul de resuscitare. Din nefericire, eforturile au fost în zadar, iar bărbatul nu a supraviețuit.

“Cel de-al patrulea pacient care practic nu a fost găsit în stop cardiorespirator, a fost găsit în comă superficială, ulterior s-a agravat, a fost dirijat către Spitalul Municipal Dorohoi.

Acesta ulterior a instalat stop, a fost intubat și în acest moment este în curs de resuscitare la Spitalul Județean Mavromati”, a transmis la scurt timp după tragedie Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD.

Poliția a demarat o anchetă în acest caz, investigând neluarea și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă, vătămarea corporală din culpă și uciderea din culpă. În funcție de concluziile anchetei, vor fi luate măsurile legale necesare.

„Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de cașcaval din localitatea Ibănești. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, cinci echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi și Botoșani, cu două autospeciale de stingere dotate cu kit-uri de salvare din spații înguste, trei ambulanțe SMURD, dintre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și trei ambulanțe ambulanțe SAJ. Cele patru persoane, cu vârste cuprinse între 47 și 56 de ani, au fost scoase din bazin de către pompieri și preluate de echipajele medicale aflate la fața locului. Una dintre victime era conștientă (patronul firmei Radu Tudose, n.r.) și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pentru celelalte trei persoane, găsite în stop cardio-respirator, s-au inițiat manevre de resuscitare cardio-pulmonare. Una dintre ele a răspuns manevrelor de resuscitare. A fost solicitat și elicopterul SMURD Iași. Acesta a aterizat pe un teren viran de lângă fabrică.

Din nefericire, cei doi bărbați, în vârstă de 50 respectiv 52 ani, nu au răspuns manevrelor de resuscitare. Medicul de pe echipul de terapie intensivă mobilă SMURD a declarat decesul acestora”, se arată în comunicatul de presă transmis inițial de către ISU Botoșani.

Citește și: O ALTĂ TRAGEDIE ÎN ZIUA DE RUSALII! 2 BĂRBAȚI AU MURIT ȘI ALȚI 2 AU FOST RĂNIȚI, DUPĂ CE AU CĂZUT ÎNTR-UN BAZIN DE DECANTARE