Cum a luat BAC-ul Fulgy, fiul Clejanilor: “Uitați-vă cum am mâna, am scris 9 pagini”

Publicat: 03/07/2023 | 08:28
Ce note a obținut Fulgy la Bacalaureat / Foto: CANCAN.RO

Bacalaureatul a dat multe bătăi de cap vedetelor de la noi. Mulți s-au chinuit ani buni să treacă de examenul maturității. Puțini au reușit, ce-i drept. Printre ei, se numără și Fulgy, fiul lui Ioniță și al Vioricăi de la Clejani. Tânărul artist a trebuit să se pună cu burta pe carte pentru a trece de BAC.

Sunt vedete, precum Andreea Bălan sau Marius Moga, care au trecut cu brio Bacalaureatul, reușind să aibă note mari (peste 9), însă sunt și persoane publice care au întâmpinat greutăți atunci când au avut de dat examenul maturității. Spre exemplu, cei doi copii ai Vioricăi de la Clejani nu au reușit să ia BAC-ul din prima, așa că au încercat până când au obținut nota de trecere. Margherita luase, inițial, 6,4 la română, 5,2 la istorie şi 6,35 la geografie, media generală fiind de 5.8. I-au lipsit doar două sutimi, pentru a scăpa de BAC în sesiunea respectivă. Norocul n-a fost de partea ei, așa că tânăra a fost nevoită să mai încerce.

„Sunt foarte, foarte supărată şi am făcut contestaţie la BAC şi vreau să menţionez că eu am învăţat foarte mult pentru acest BAC. Am învăţat la română cât n-au învăţat alţii în 12 ani eu am învăţat în câteve luni şi pe lângă cântările pe care le am, am învăţat acum. Am scris, asta mă doare cel mai tare, că am rezolvat toate subiectele, a spus ea la acel moment. Solista a reușit să promoveze examenul în vara anului 2012.

CITEȘTE ȘI: BĂRBATUL CELEBRU LÂNGĂ CARE A APĂRUT MARGHERITA DE LA CLEJANI DUPĂ O PERIOADĂ LUNGĂ DE ABSENȚĂ. A POSTAT FOTOGRAFIA PE REȚELELE DE SOCIALIZARE

Fulgy a picat BAC-ul în primă instanță

Fiul Clejanilor n-a reușit să treacă, inițial, de probele de la Bacalaureat. Fulgy și-a dat silința pentru ca totul să fie bine și să nu-și dezamăgească părinții. Chiar și așa, întâi a picat BAC-ul, la fel ca sora lui. În 2018, și-a încercat din nou norocul și a scăpat cu brio de stresul examenului maturității. A luat 6.15 la proba de limba rămână, 5.5 la istorie și 8.2 la geografie. Media generală a fost de 6.61.

„Mă așteptam să fie mult mai greu la geografie, în schimb la istorie, uitaţi cum am mâna, m-am accidentat din greșeală! A trebuit să scriu 9 pagini şi pe deasupra a trebuit să le şi transcriu, să scriu frumos, să nu mă depuncteze pentru caligrafie proastă!”, spunea băiatul Vioricăi de la Clejani, acum ceva vreme.

CITEȘTE ȘI: CU CE SE OCUPĂ ACUM MARGHERITA DE LA CLEJANI, DUPĂ CE A SCĂPAT DE ÎNCHISOARE. TATĂL, IONIȚĂ, NU S-A FERIT DE CUVINTE