Cum a încercat un medic din Bacău să cîștige bani de pe urma coronavirusului. Modul în care își înșela pacienții
Un medic din județul Bacău a încercat să-și rotunjească veniturile profitând de isteria provocată de cazurile de coranovirus. Astfel, acesta, chiar dacă avea doar o cameră de termoviziune pentru diagnostic, le promitea oamenilor că le va spune dacă sunt sau nu infectați cu COVID – 2019.
(VEZI AICI: CE MEDICAMENT NU TREBUIE SĂ IEI ÎN CAZ DE CORONAVIRUS!)
Originar din localitatea Huruiești, medicul de familie a fost rapid depistat de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bacău și amendat cu 2.000 de lei. În cabinet, acesta avea o cameră cu termoviziune cu care lua temperatura pacienților care erau disperați să afle dacă au coronavirus.
„Urmare a verificărilor efectuate la CMI Tătărăști – punct de lucru Huruiești s-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei și s-a impus interzicerea utilizării aparatului ‘cameră de termoviziune’, deoarece pentru acesta nu s-a făcut dovada documentelor care să ateste încadrarea în categoria dispozitivelor medicale ‘înregistrare, avizare MS’ și a protocolului de utilizare a acestuia. De asemenea, i s-a pus în vedere medicului să nu mai utilizeze termenul de testare/depistare COVID-19„, a precizat DSP Bacău.
(VEZI AICI: CE ÎNSEAMNĂ PENTRU ROMÂNIA STAREA DE URGENȚĂ. MARE ATENȚIE)
Din primele informații, medicul a cumpărat din fonduri proprii aparatul de termoviziune și solicita 50 de lei fiecărei persoane care dorea să afle dacă temperatura corporală ridică suspiciuni de infectare cu coronavirus.