Cristina Cioran, în vârstă de 44 de ani, și partenerul său de viață, Alex Dobrescu, în vârstă de 37 de ani, au vorbit despre începutul relaţiei lor de iubire. Cei doi sunt împreună de câţiva ani şi au reuşit să îşi formeze familia pe care şi-au dorit-o mereu. Dar iată cum s-au cunoscut aceştia.
Cristina Cioran şi-a găsit liniştea în braţele lui Alex Dobrescu la puţin timp după despărțirea de Traian Văduva, alături de care a fost 10 ani.
Mai mult decât atât, pentru că lucrurile au mers foarte bine, cei doi au devenit părinți pentru prima oară în data de 18 iulie 2021.
Actrița și partenerul ei de viață au acordat un interviu pentru okmagazine.ro, în cadrul căruia au vorbit despre povestea lor de iubire. Aceştia au dezvăluit cum a început totul.
”Ne-am cunoscut la o petrecere de ziua cuiva, ne-am distrat… A fost fun. Pur şi simplu, am intrat în vorbă… Eu cred în întâlniri. Nimic nu este întâmplător şi orice întâlnire este foarte importantă. Nouă ne-a fost dat să ne întâlnim ca să ne facem fericiţi. Când l-am văzut prima oară, mi s-a părut foarte amuzant, ne-am lipit unul de altul, dar nu era nicio legătură sentimentală atunci, pe loc. După care ne-am reîntâlnit”, a detaliat Cristina Cioran.
Alex Dobrescu a completat: ”La Snagov, pe 8 august 2020… Au fost mai mulţi paşi, dar nu ştim care a fost primul”.
Partenerul de viață al Cristinei Cioran a vorbit și despre momentul în care îşi vor uni destinele: ”Numai că noi suntem ca şi cum am fi deja căsătoriţi. Am tot cerut-o! Am în minte şi locaţie, şi tot, dar mai aşteptăm”.
La aproape un an de când a venit Ema pe lume, Cristina Cioran abia așteaptă să devină mămică din nou.
Cei doi şi-au dorit să aibă o fetiţă, iar acum îşi trăiesc visul. Actriţa nu se teme de o a doua sarcină și chiar dacă a întâmpinat multe probleme cu prima, este convinsă că a doua sarcină va fi complet diferită.
„Noel o cunoaşte şi o iubeşte foarte mult. Dacă ar fi să vină, să vină oricând! (n.r. un alt copil) (…) Noi ne-am dorit fetiţă şi am ştiut că va fi fetiţă! Era clar, nu ştiu de ce… Are grijă de ea. E foarte prezent şi iubăreţ de felul lui. Când el se joacă pe playstation, se uită şi Ema la el. (n.r. Noel, fiul lui Alex). Ne-am dorit să fim părinţi relaxaţi şi, cumva, ne-a ieşit, nu intrăm uşor în panică, dar şi când intrăm… (…)
Dacă ai trecut o dată nu înseamnă că vei mai trece şi a doua oară prin acelaşi lucru. Eu nu gândesc aşa. Nu mi-aş face griji că s-ar mai putea întâmpla o dată. Eu am avut şi un fibrom uterin, care a crescut foarte mult în timpul sarcinii, deci exista un risc. (…) Nu am niciun regret. Cred cu tărie că toate vin la timpul lor”, a declarat Cristina Cioran pentru Ok Magazine.