Costel Bucur, ex-patronul Gloriei Buzău, a încasat un “pachet” în parcare, pe „codul vechi”, de la, cel mai probabil, un partener de afaceri. Ulterior, milionarul a părăsit zona pe jos, în timp ce persoana care i-ar fi rotunjit bugetul a plecat cu un Mercedes S 350 d 4Matic, ce valorează în jur de 80.000 de euro. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini de la „locul faptei”.
În urmă cu mai bine de un deceniu, Costel Bucur era patronul clubului Gloria Buzău, iar oamenii din fotbal îl vedeau drept “fratele” lui Gigi Becali, grație relației dintre cei doi. În prezent, nu mai are nicio legătură cu fotbalul. Milionar, totuși, a rămas, doar că afacerile sale nu au nicio treabă cu sportul-rege. Câștigă foarte bine din business-urile cu CET-uri, iar anul trecut avea în plan să-și întindă domeniul de energie termică Vest Energo și în Capitală.
Dacă va reuși, pentru moment nu se știe. Cert este că „Nea Costel Milionarul”, cum este cunoscut în mediul de afaceri, ar fi un bogătaș de școală veche, iar imaginile realizate de CANCAN.RO par să confirme acest lucru. Zilele trecute, “fratele” lui Gigi Becali s-a întâlnit în zona de Nord a Bucureștiului cu doi amici, însă doar unul dintre aceștia a părut să aibă cu adevărat „valoare” în ochii afaceristului.
(VEZI AICI: L-AM REGĂSIT PE “FRATELE” LUI GIGI BECALI. CUM L-AM FILMAT ALĂTURI DE SOȚIE, ÎNTR-O APARIȚIE RARĂ)
E vorba de un bărbat îmbrăcat cu o geacă bleumarin, de la care Costel Bucur a încasat un “pachet”. În care, probabil, se afla o sumă importantă de bani. Ceea ar înseamna că fostul patron al Gloriei Buzău merge, în continuare, pe „codul vechi”. Deși trăim în epoca tehnologiei, milionarul pare că s-ar dezice de card, transferuri bancare și alte modalități moderne de a intra în posesia cash-ului și ar prefera, în continuare, să primească banii “la pachet”. Este, însă, decizia lui și merită respectată.
După ce a intrat în posesia “pachetului”, Nea Costel Milionarul s-a mai întreținut amicul cu care a făcut afacerea, dar și cu celălalt bărbat. Toți trei au fost relaxați și nu au părut să aibă vreo problemă. Întrevederea a durat 10-15 minute. Ulterior, “fratele” lui Gigi Becali a părăsit zona pe jos, în timp ce cele două persoane cu care s-a întâlnit au plecat cu un Mercedes S 350 d 4Matic, care valorează în jur de 80.000 de euro.
Constantin Bucur a devenit patronul clubului de fotbal Gloria Buzău, doar că multe voci au susținut că, în realitate, Gigi Becali ar fi controlat totul. Ioan Viorel, fost jucător la ambele echipe, avea să spună, peste ani, cum a ajuns nea Costel Milionarul în “Crâng”.
“O spun în premieră, că a trecut mult timp de atunci, eu am fost cel care l-a adus. Mi-am făcut rău singur, pe româneşte. Buzăul, la vremea aia, nu avea bani să joace în Liga 1, datorii de 17 miliarde la stat. Şi atunci am fost sunat de la Bucureşti. Cum el (n. red. Gigi Becali) nu putea să fie implicat la două echipe, s-a găsit soluţia cu acest Constantin Bucur. Eu chiar mă gândeam cum să facem şi cum o să facem. Lui Gigi Becali îi plăcea publicul de aici”, a dezvăluit Ioan Viorel.
Costel Bucur și Gigi Becali au fost, însă, la un pas să rupă relația de prietenie în noiembrie 2007, după ce Gloria Buzău a remizat cu Steaua, scor 1-1. Cei doi au trecut, însă, peste acel episod și au rămas, în continuare, parteneri de afaceri.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.