Cum a împins-o Maria Tănase, la propriu, pe Saveta Bogdan să ajungă artistă
Saveta Bogdan este una dintre cele mai apreciate interprete de folclor, care activează în domeniul muzical chiar și la frumoasa vârsta de 76 de ani. Cântăreața a avut o înclinație pentru muzica populară încă din copilărie, când a reușit să se facă remarcată chiar de către Maria Tănase.
Deși Saveta Bogdan cânta la căminul cultural din satul natal, mama sa nu îi permitea să evolueze mai mult în această direcție.
(CITEȘTE AICI: MORMÂNTUL MARIEI TĂNASE, UITAT DE TOATĂ LUMEA! VEZI ÎN CE STARE SE AFLĂ MONUMENTUL)
Lipsa susținerii din partea familiei nu a făcut-o însă nicio clipă să renunțe la dorința de a deveni artist. Saveta Bogdan a găsit rapid o modalitate de rezolvare. La vârsta de 8 ani, Saveta a avut curajul să urce pentru prima dată pe scenă cu Maria Tănase.
„Am vândut ouăle de la găini și am făcut rost de bani de bilet”
Drumul către succes nu a fost însă deloc unul ușor.
„Cântam de la 5 ani. M-au depistat pe scena căminului cultural. A venit Maria Lătărețu cu Maria Tănase la Sângeorz, cu Orchestra «Barbu Lăutaru». Au venit cu spectacol, iar eu voiam să merg la ele, dar mama nu a vrut să îmi dea bani de bilet, pentru că nu a vrut să mă lase.
(VEZI ȘI: CE BOALĂ SECRETĂ ARE SAVETA BOGDAN: ”AM SIMȚIT O AMEȚEALĂ…”)
Așa că am vândut ouăle de la găini și am făcut rost de bani de bilet.
M-am dus direct pe scenă la Maria Tănase și i-am spus că și eu știu să cânt. Aveam 7-8 ani, am cântat un bocet și mi-a zis «Tu știi să cânți frumos!».
Apoi m-a luat și mi-a dat o împinsătură. Eu am întrebat de ce a făcut asta, iar ea mi-a zis «Ca să ajungi cântăreață» și așa a fost”, a povestit Saveta Bogdan la Etno TV.
This browser does not support the video element.