Cum a împiedicat-o Adrian Enache pe Iuliana Marciuc să o vadă pe bebelușa Dianei Enache
Iuliana Marciuc are numai cuvinte de laudă la adresa Dianei Enache, fiica celei care ani buni i-a fost rivală în dragoste. Cu toate acestea, vedeta TV nu a cunoscut-o încă pe singura nepoțică a partenerului său de viață, Adrian Enache, care s-a născut la o clinică privată în urmă cu aproximativ două luni. Acest lucru a fost dezvăluit chiar de Iuliana Marciuc într-un interviu exclusiv pentru CANCAN.RO.
Iuliana Marciuc este, de ani buni, nu doar partenera de viață a lui Adrian Enache, ci și femeia puternică ce nu de puține ori a stat în spatele succesului artistului.
Și-n acest an, vedeta TV a fost omul care s-a ocupat de buna desfășurare a spectacolului tatălui fiului său, de la Sala Palatului. Și, potrivit propriilor sale mărturisiri, atât de mult s-a implicat în organizare, încât a rămas fără… voce.
„Nu am cântat, pentru că nu prea știu, dar am organizat și când ești atentă la toate amănuntele, se întâmplă să-ți impui vocea. Și iată rezultatele. Iau niște pastille speciale pentru gât și sper să-mi treacă repede. Pauză vocală eu nu voi putea face niciodată”, a dezvăluit Iuliana Marciuc în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
„Pe cea mică o știu doar din poze”
În ceea ce o privește pe Diana Enache, fiica lui Adrian Enache, care a devenit mamă în urmă cu aproximativ două luni, Iuliana Marciuc are numai cuvinte de laudă la adresa acesteia. Vedeta TV nu ne-a ascuns însă faptul că nu a văzut-o încă pe bebelușa acesteia, dat fiind faptul că a fost ocupată cu organizarea concertului artistului de la Sala Palatului:
„Diana a fost perfectă. După părerea mea, chiar impecabilă, ca prezență scenică, voce, machiaj, ținută vestimentară. La felul cum s-a pregătit, cum a strălucit. La cât de multă ermoție a transmis. A fost superbă. A fost un star.
La o lună și jumătate după ce a născut a venit la repetiții. Chiar a făcut un efort, a cântat live, deși făcuse o pauză. S-a descurcat de minune. Se vede că e o artistă și mă bucur mult pentru cariera ei viitoare.
Pe cea mică o știu doar din poze”.
(ACCESEAZĂ ȘI: CUM ASCUNDEA SARCINA DIANA ENACHE, ÎNAINTE DE DEZVĂLUIRILE FĂCUTE DE CANCAN.RO! „ARTIFICIUL” FĂCUT DE FIICA LUI ADRIAN ENACHE )
Fiul lui Enache joacă în filme, dar nu vrea să dea la UNATC
Altfel, Iuliana Marciuc ne-a mai spus că David, fiul său și a lui Adrian Enache, care la 18 ani a bifat deja roluri în mai multe producții cinematografice, nu are în plan să dea la o facultate de specialitate.
„În acest moment, se pregătește pentru permisul auto. Acum joacă rolul lui Sasha din Groapa, iar Maria Buză e mama lui. Mi-a spus că-i place cum se descurcă la filmări.
Nu e încă decis să rămână în actorie. Vrea să meargă la o facultate, dar momentan nu la una de UNATC. Așteaptă noi provocări de film. Încă nu știe la ce universitate va opta, suntem în căutări”, a adăugat aceasta.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.