Femeia de 38 de ani din Timişoara care a fost confirmată cu coronavirus şi care se afla în izolare la domiciliu, după o vizită în Italia, a fost preluată, vineri după-amiază, de echipa specială a ISU Timiş si transportată în condiţii de maximă securitate la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara.
Autospeciala de transport victime multiple şi cei 12 pompieri specializaţi au ajuns, vineri, în jurul orei 16.30, la locuinţa femeii. Aceasta locuieşte singură în apartament.
Echipa de transfer a avut combinezoanele speciale care îi protejează pe pompieri, iar pacienta a fost introdusă în izoleta care împiedică răspândirea virusului pe perioada transportului.
La Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, ea va fi internată într-unul dintre cele 15 saloane pregătite într-un pavilion dedicat bolnavilor cu coronavirus şi va primi tratament.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a transmis că femeia depistată pozitiv cu coronavirus, la Timişoara, a vizitat localitatea San Giovani Bianco din Italia, aflată la 30 de kilometri de Bergamo. Autorităţile încearcă acum să afle cu cine a luat aceasta contact după revenirea în ţară.
”Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat la cunoştinţă astazi, în jurul orei 14.00, de pozitivarea testului pentru COVID 19 efectuat de catre Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara unei persoane de 38 ani, sex feminin, care a vizitat localitatea San Giovanni Bianco, aflată la 30 km de Bergamo, în perioada 19-20.02.2020”, se arată într-un comunicat al DSP Timiş, potrivit news.ro.
Începând din 25 februarie, femeia a prezentat tuse, iar două zile mai târziu s-a prezentat la spital unde a fost consultată.
”Din informaţiile noastre, începând cu data de 25.02.2020 persoana în cauză a prezentat subfebrilităţi şi tuse rară, iar în 27.02.2020 s-a prezentat în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara. A fost consultată şi i s-a făcut testul pentru gripa sezonieră, care a ieşit negativ. Totodată, i s-au recoltat probe pentru testarea COVID-19, având în vedere istoricul de calatorie relativ recent în Italia, ulterior fiind lăsată la domiciliu. Astăzi în 28.02.2020 au fost prelucrate probele pentru testarea COVID-19 şi rezultatul a fost pozitiv”, mai arată sursa citată.
Încă două cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate în România, a anunţat vineri secretarul de stat în MS Nelu Tătaru. Este vorba despre un bărbat din Maramureş şi despre femeia din Timiş.