Cum a fost „trădat” Bodi de fosta soție căreia îi plătea chiria
După arestarea fostului soț al Biancăi Drăgușanu, într-un dosar stufos de proxenetism, șantaj și trafic de persoane, ies la iveală detalii nebănuite. Cea care l-ar fi denunțat ar fi fost chiar Silvia Sălăgean, femeia de care s-a despărțit pentru a fi împreună cu fosta prezentatoare de la Kanal D. CANCAN.RO a aflat că Alex Bodi și-a adus fosta soție, pe Silvia Iulia Sălăgean, în ansamblul rezidențial în care locuiește și Bianca Drăgușanu. Cele două s-ar fi împrietenit și ar fi devenit de nedespărțit. Fiica omului de afaceri și Sofia ar fi, de asemenea, prietene. Culmea este că femeia trăia, până acum, din banii afaceristului din Mediaș, care îi plătea și chiria.
În referatul procurorilor DIICOT se arată că Silvia Iulia Sălăgean ar fi cea care l-a denunțat pe Alex Bodi, în septembrie, pentru că a obligat-o să practice prostituția în Germania, unde, la un moment dat, chiar l-ar fi rugat să o lase liberă, nemaisuportând presiunile psihice și întreaga situație, lucruri care ar fi culminat cu violențe.
Alex Bodi și Silvia Iulia Sălăgean au împreună o fetiță de 3 ani, iar în 2016 au fost cununați de interlopul Adrian Tâmplaru, spaima Sibiului, parte a grupului infracțional din care ar face parte și omul de afaceri din Mediaș. Cei doi s-au despărțit în 2018, iar, câteva luni mai târziu, musculosul a cunoscut-o pe Bianca Drăgușanu, care i-a devenit soție în 2019.
Alex Bodi o întreținea și pe fosta soție, pe care o obligase să se prostitueze?!
Potrivit surselor noastre, tot în 2019, Silvia Iulia Sălăgean a revenit în România și s-a mutat chiar în ansamblul rezidențial din zona Tei în care locuiește Bianca Drăgușanu, iar chiria apartamentului în care stă cu fiica sa costă 1.000 de euro, bani care proveneau de la Alex Bodi.
CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, că tot afaceristul a fost cel care a întreținut-o în tot acest timp, de când stă în România, ea neavând nicio ocupație, deși, recent, a terminat un curs de make-up artist.
Chiar dacă primea bani de la Alex Bodi, fosta nevastă l-ar fi denunțat la DIICOT pe bărbat și ar fi dezvăluit cum practica prostituția în Germania pentru el, aducând și dovezi în acest dosar. (VEZI AICI: DE CE ȘI-A ACUZAT ALEX BODI FOSTA SOȚIE CĂ A RĂPIT COPILUL)
Nu se știe motivul pentru care Silvia Iulia Sălăgean l-a denunțat pe fostul soț, cu atât mai mult cu cât întreaga vară s-a distrat cu el și cu Bianca Drăgușanu în vila din zona Tunari, pe litoral sau în alte locații exclusiviste. Iar toate costurile ar fi fost suportate exclusiv de Alex Bodi.
Se pare că femeia ar fi acționat pe ascuns.
Asta până când oamenii legii au intervenit în forță și l-au dus la audieri pe Alex Bodi, după care l-au reținut și, în final, a fost arestat. Sursele CANCAN.RO mai susțin că Silvia Iulia Sălăgean neagă implicarea ei în acest dosar, probabil și de frica omului de afaceri, care ar putea scăpa de închisoare.
Alex Bodi, triunghi sentimental cu Bianca Drăgușanu și Daria Radionova?!
Alex Bodi a fost căsătorit de trei ori. Prima soție, Raluca, i-a dăruit o fetiță care locuiește în Spania cu familia sa. A doua soție, Iulia, i-a dăruit tot o fetiță, care până de curând a locuit în Germania, însă, în prezent, se află în România. Cea de-a treia soție a fost Bianca Drăgușanu, cea mai mediatizată relație pe care omul de afaceri a avut-o până acum.
Ultimul an a fost însă unul zbuciumat, iar asta pentru că Alex Bodi ar fi călcat strâmb, „traducând-o” pe Bianca cu moldoveanca Daria Radionova, stabilită la Londra. De altfel, în urmă cu două săptămâni, după ce prezentatoarea TV i-ar fi „prins în fapt” și totul a culminat cu despărțirea definitivă, Bodi s-ar fi gândit că se răzbune, așa că a adus-o pe Daria în țară. (NU RATA: S-A AFLAT CU CE SE OCUPĂ DE FAPT FOSTA SOȚIE A LUI ALEX BODI)
Fericirea le-a fost însă spulberată de mascați și procurorii DIICOT, după ce au intrat peste ei în casă.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.