Cum a fost „țepuită” o femeie din Iași, după ce a câștigat un apartament de lux la „păcănele”. Ce premiu a primit, de fapt

Publicat: 09/12/2022 | 08:20
Sală de jocuri. Sursă foto: Pixabay

Experiență neplăcută pentru o femeie din Iași care a câștigat la păcănele un apartament de lux în Copou, în cartierul Royal Town. După ce a fost trimisă de către soțul ei la sala de jocuri, el fiind, bineînțeles, jucător, femeia a fost păcălită de către patroni. Și-a dat seama de tot ceea ce s-a întâmplat abia în momentul în care a ajuns acasă cu suma de 7.000 de euro, deși câștigase un apartament, după cum informează bzi.ro

Totul a început în luna februarie a acestui an, protagoniștii fiind doi soți. Bărbatul care era client fidel al sălii de jocuri a participat la o tombolă organizată de către patroni. Persoanele care jucau o anumită sumă de bani erau selectate în finală și aveau ocazia să câștige un apartament de lux în zona Copou, în cartierul Royal Town. Bărbatul a jucat de mai multe ori, pentru a-și crește șansele de câștig. (VEZI ȘI: DIGI RCS-RDS ROMÂNIA A FĂCUT ANUNȚUL. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU FACTURILE LA TELEFONIE MOBILĂ. TERMENUL LIMITĂ E 31 IANUARIE 2023)

Cum au fost păcăliți cei doi soți de către patronii sălii de jocuri

Mare extragere avea să aibă loc în data de 25 noiembrie 2022, iar patronii au anunțat că Jean de la Craiova a fost invitat să cânte. Deși totul părea perfect, iar oamenii se simțeau bine, beau și dansau, nimeni nu s-a gândit la ceea ce avea să urmeze.

Din diverse motive, bărbatul care participase la tombolă nu s-a putut prezenta la marea extragere. În acest caz, a decis să îi facă soției sale o procură la notar, pentru a ridica marele premiu în caz de câștig. Femeia s-a aflat printre primii la sala de jocuri și chiar a participat și la concertul lui Jean de la Craiova.

„Extragerea finală din cadrul Tombolei «House of Money» va avea ca invitat pe nimeni altul decât Jean de la Craiova, plus multe premii și o seară de neuitat! Pentru clienții de la «Royal Slots & Roulette – Topaz», numărătoarea inversă s-a terminat! Vineri dăm apartamentul (25.11.2022 – n.r.) Vă așteptăm în număr cât mai mare, în locația noastră de pe strada Gării, numărul 21, la o mega petrecere!”, se arată în postarea de pe Facebook a celor de la Royal Slots & Roulette – Topaz.

 

Anunțul pentru marea extragere și prezența lui Jean de la Craiova. Sursă foto: Facebook

Pentru marea extragere, își așteptau norocul zece finaliști, printre care și femeia. Patronii sălii de jocuri i-au pus pe cei zece finaliști să își aleagă câte o cheie.

„Au pus un toc cu o ușă. Fiecare a ales o cheie. Trebuia să deschidem acea ușă. Cine avea cheia potrivită câștiga apartamentul. Cred că am fost al șaselea concurent care a încercat. Am nimerit cheia câștigătoare. S-a aplaudat, s-a strigat, mi-au anunțat numele, că am câștigat. Am simțit o emoție de nedescris. Avem trei copii și sunt singura cu venit în familie”, a spus femeia, potrivit sursei citate mai sus. (CITEȘTE ȘI: RAMONA OLARU CONFIRMĂ DEZVĂLUIRILE CANCAN! DESPĂRȚIREA SFÂRȘITULUI DE AN S-A PRODUS OFICIAL: “NU MAI AM LACRIMI, LE-AM DAT PE TOATE C#CATURILE!”)

Câștigătoarea acuză că și-a primit doar 10% din marele premiu

După ce au pus-o să semneze mai multe hârtii, organizatorii extragerii și finaliștii au decis să împartă suma de aproximativ 345.000 de lei.

„După ce am câștigat, nu se mai vorbea despre niciun apartament. Organizatorii și jucătorii din finală au hotărât să împartă suma de aproape 345.000 de lei. Mie mi-au dat banii în mână, doar 34.000 de lei. S-a întâmplata seara, pe la 22:00-23:00. Mi-am dat seama doar când am ajuns acasă. Cred că asta este o escrocherie. Am fost și la avocați, vreau apartamentul. Ar fi prins bine.

Pentru a participa la tombolă trebuia să joci măcar de 1.000 de lei, timp de o zi. Când am ajuns acasă, premiul era în bancnote de 200 și 100 de lei. Am și martori care în seara respectivă au luat bani din premiul care trebuia să-mi revină. Am fost cu un prieten la extragere, după care am plecat cu el, cu mașina. Poate să depună mărturie”, a mai spus femeia, potrivit aceleiași surse. (CITEȘTE ȘI: ȘOCANT! L-AU ALERGAT CU PUȘTI ȘI PISTOALE ÎN MEXIC! DJ-UL CARE TOCMAI S-A DESPĂRȚIT DE NATALIA MATEUȚ A FOST LA UN PAS S-O ”MIERLEASCĂ” DUPĂ CE A NIMERIT PRINTRE TRAFICANȚII DE PESTE OCEAN)

Cum se apără patronii sălii de jocuri

Cristinel Prelipcean, patronul sălii de jocuri a oferit o explicație. Acesta a spus că este imposibil ca femeia să nu își primească suma completă sau să fie păcălită.

„Nu știu modalitățile de extragere. Există și varianta în care poți alege banii. Nu există așa ceva. Voi verifica”, a spus acesta, potrivit informațiilor oferite de sursa citată mai sus.