Răzvan Fodor, alături de alte persoane publice, a fost prezent, recent, la evenimentul „ROCKADELIA”. Însă, de data aceasta, artistul nu s-a aflat în prezența soției sale, căci prezentatoarea TV este plecată în proiectul „America Express” de la Antena 1. Cum a fost surprins Răzvan Fodor, în amiaza mare?
Evenimentul „ROCKADELIA” a avut loc la Verde Stop Arena. Mai mulți artiști au urcat pe scenă pentru a cânta și a-i încânta pe cei care au venit să se bucure de spectacol. În public s-a aflat și Răzvan Fodor, însă, de data aceasta, bărbatul s-a aflat în compania fiicei sale. Irina, soția lui, este plecată la filmările show-ului „America Express” de la Antena 1.
Răzvan Fodor, îmbrăcat lejer, de vară, s-a „camuflat” cu o pereche de ochelari de soare și s-a integrat în mulțimea aflată la concert. Soțul Irinei Fodor a și savurat o bere rece la spectacolul ținut în aer liber, alături de alte persoane apropiate.
Filmările show-ului „America Express” de la Antena 1 au început încă de la finalul lunii mai. Din toamnă, telespectatorii se vor bucura de prezența noilor concurenți care vor participa în cadrul emisiunii. Irina Fodor (34 de ani) va fi cea care va prezenta parcursul competiției, alături de Oase și Marius Damian.
Nouă perechi de vedete sunt pregătite să pășească într-o nouă aventură a vieții lor. „Drumul Aurului” promite celor 18 concurenți o nouă paletă de provocări. Concurenții vor trece probe de foc prin Mexic, Guatemala și Columbia.
Astfel că, cei care au acceptat provocarea „America Express” sunt: chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru; Puya și soția lui, Melinda; Andreea Antonescu și Andreea Bălan; Cătălin Bordea și Nelu Cortea; stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla; Jean Gavril și fratele lui, Dinu; cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh; gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar; Bianca Adam, unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut din mediul online și mama ei, Mihaela.