Cum a fost surprins Barack Obama de ziua sa de naştere. Fostul preşedinte a împlinit 60 de ani

Publicat: 09/08/2021 | 09:30

Pe 4 august, Barack Obama, al 44-lea preşedinte al Americii a împlinit 60 de ani. Obama şi-a sărbătorit ziua de naştere în condiţii de restricţie, sâmbătă, 7 august, deşi, iniţial, acesta şi-a dorit o petrecere cu 500 de invitaţi. Evenimentul a fost „deconspirat” de un rapper care a publicat fotografii secrete pe reţelele de socializare, pe care ulterior fost obligat să le şteargă.

În ciuda interdicţiei totale de publicare a pozelor de la eveniment, pe Instagram au apărut fotografii şi videoclipuri „furate” cu fostul preşedinte. În scurt timp imaginile au devenit virale, iar fanii putut să îl vadă pe fostul preşedinte în timp ce se distra pe ringul de dans.

„Nu l-aţi văzut niciodată aşa în viaţa voastră pe Obama/ Nimeni nu l-a văzut aşa vreodată pe Obama/Era prea tare/ A fost incredibil.”, sunt doar câteva dintre comentariile internauţilor.

Barack Obama apare dansând în frumoasa sa vilă din Martha Vineyard. Mai mult decât atât, mega-petrecerea cu aproape 500 de invitaţi, plănuită din timp, s-a transformat în scurt timp într-o petrecere pentru prieteni apropiaţi şi familie.

Fotografiile „buclucaşe” au fost postate de rapperul Trap Beckham şi de managerul său, TJ Chapman, însă ulterior, respectivii au fost nevoiţi să le şteargă.

Invitaţii au fost testaţi şi au primit măşti şi serveţele aurite, inscripţionate cu mesajul 44×60

La eveniment, invitaţii au fost testaţi şi au primit măşti şi serveţele aurite, inscripţionate cu mesajul 44×60, mai exact, vârsta pe care a împlinit-o cel de-al 44-lea preşedinte american. Printre invitaţii celebri, au strălucit Beyonce, Jay-Z, Tom Hanks, Rita WilUn son, Steven Spielberg şi Bradley Cooper. Lista iniţială a fost mult mai lungă, însă după un val de critici, Obama a renunţat la organizarea petrecerii cu 500 de persoane.

Congresmanul republican Jim Jordan, un apropiat al lui Donald Trump, l-a criticat aspru pe Twitter, afirmând că democraţii, „dacă ar fi petrecerea aniversară a preşedintelui Trump”, ar denunţa un „periculos eveniment super-propagator”.

„Există vreo excepţie pentru petrecerile la care participă vedetele liberale bogate?”, s-a întrebat şefa Partidului Republican, Ronna McDaniel.

 

 

Sursă foto: Arhivă Cancan