Andra și Cătălin Măruță formează unul dintre cele mai sudat cupluri din showbiz. Puțini însă sunt cei care știu cuma decurs prima lor întâlnire în urmă cu mulți ani.
Cătălin Măruță a dat din casă și a povestit, cu lux de amănunte, cum a fost prima întâlnire dintre el și Andra. Ei bine, amândoi au început stângaci însă niciunul dintre ei nu știa că, în ciuda acestui lucru, peste câțiva ani aveau să-și unească destinele și să devină o familie. (CITEȘTE ȘI: FLORIN CĂLINESCU, CĂTRE SOȚIA LUI CĂTĂLIN MĂRUȚĂ: “ANDRA, EȘTI ÎNSĂRCINATĂ”)
„Îmi doream să fiu firesc, speram ca seara să nu aibă vorbe și gesturi șablon, dar, mai mult decât orice, îmi doream ca această seară să treacă. M-am confruntat, pentru prima dată, cu o dilemă vestimentară; nu voiam să par nici prea gătit, nici prea neglijent. Mi-era groază că ea o să vină îmbrăcată foarte elegant. Nici să mă încrăvaţesc nu-mi venea, la gândul că ea va alege o ținută sport, iar eu mă voi simți că un păun logodit. Am ales o cămașă, nici prea pretențioasă, nici prea sport și un pantalon neutru. Ea a venit într-o rochie de vară, care nu exprima nici o intenție protocolară. Am răsuflat ușurat și mi-am zis că seara începe bine. Și mai complicat s-a dovedit a fi meniul. Am comandat caviar, dar am dat-o-n bară, pentru că ea, deși a fost de acord, nu a dat semne că s-ar fi bucurat foarte mult.
Nebunia a început odată cu momentul spaghetelor, pe care trebuia să le rulăm în linguri, înainte de a le face un brânci elegant pe gât. S-a dovedit că mișcarea circulară a furculiței proptite în poala lingurii nu este deloc o treaba ușoară. La început, am fost amândoi foarte sobri. Dar strădania de a mânca după etichetă a eșuat într-un hohot de ras bilateral, după care am căzut de acord, brusc, că trebuie să mergem la o terasă de pe plajă, unde să bem o bere (eu) și un suc (ea) și să ronțăim alune. Cred că a fost momentul în care ne-am împrietenit cu adevărat. Romantic avea să fie un alt ceas al serii, când am mers desculți pe țărmul mării”, spunea Cătălin Măruță pe blogul său.
La prima lor întâlnire, Andra nu-l vedea pe Cătălin Măruță ca pe bărbatul cu care să-și petreacă toată viața. Scânteia însă a apărut în 2005, când cei doi s-au revăzut la o emisiune. Prezentatorul TV mărturisea că a fost uimit să descopere cât de matură era Andra în ciuda faptului că avea doar 19 ani. (VEZI ȘI: ANDRA ȘI CĂTĂLIN MĂRUȚĂ, IMAGINI DIN ANUL ÎN CARE S-AU CĂSĂTORIT! UNDE AU PETRECUT SĂRBĂTORILE DE IARNĂ)
Mai târziu, cei doi aveau să spună cel mai important ”Da!” din viața lor și să aibă doi copii frumoși.
”Mi-am dat seama că are tot ce-mi doresc la o femeie. Îmi aduc aminte cum a fost mutatul. Când eu stăteam în garsoniera mea, Andra stătea cu părinții în București și tot plănuiam să locuim împreună. Când m-am întors de la muncă, Andra era acasă și foarte hotărâtă. Cu un geamantan, o veioză și un tablou”, povestea, în urmă cu ceva timp, Cătălin Măruță.