Încurcate mai sunt căile iubirii și nu mulți le înțeleg, iar atunci când vine vorba de infidelitate, femeile știu cel mai bine cum să le pedepsească pe cele care le fură bărbații. Cel puțin așa a considerat o femeie din Iași, atunci când a constatat că bărbatul său are amantă.
Potrivit informațiilor oferite de bzi.ro, o tânără din Iași a fost sechestrată și mai apoi chinuită de câteva persoane, la ordinul dat de o nevastă înșelată.
Sursa citată informează că tânăra din Păcurari a fost sechestrată într-o casă și a fost batjocorită până când aceasta a jurat că nu-i mai trebuie în viața ei bărbați însurați. În urma mărturisirilor făcute de tânăra cu pricina, oamenii legii au efectuat 3 percheziții domiciliare în Păcureț și Roman la suspecții bănuiți de comiterea faptei.
După mai multe variante ale persoanelor implicate pe care polițiștii le-au ascultat, pe rând, oamenii legii și-au dat seama că nevasta înșelată a vrut să-i dea singură o lecție amantei soțului său, așa că nu a mai stat pe gânduri și a „ordonat” răpirea, sechestrarea și batjocorirea acesteia.
Sursa citată mai informează că până acum ar fi vorba de 3 suspecți în povestea nevestei înșelate, care a pedepsit-o singură pe amanta soțului său. Dacă vor fi găsiți vinovați, toți ar putea ajunge în spatele gratiilor pentru că infracțiunile pe care le-ar fi comis sunt grave.