Cum a fost îmbrăcat Răzvan Ciobanu pentru ultimul drum. Laura Vicol: “L-am văzut, am apucat să îl pup”

De: Cancan
Publicat: 01/05/2019 | 12:19

Răzvan Ciobanu va fi înmormântat mâine, 2 mai, iar cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face la capela Cimitirului Progresul din București, unde a fost depus sicriul în care se află trupul său. Laura Vicol, una dintre cele mai bune prietene ale designerului, a făcut dezvăluiri despre felul în care a fost îmbrăcat acesta; descoperă mai multe amănunte din filmul accidentului în care și-a pierdut viața Răzvan Ciobanu.

Citește și: Averea lui Răzvan Ciobanu. Ce a lăsat în urmă creatorul de modă

Cum a fost îmbrăcat Răzvan Ciobanu pentru ultimul drum

Prieteni de aproape trei decenii, Laura Vicol și Răzvan Ciobanu aveau o relație specială. Cu lacrimi în ochi, avocata a făcut câteva mărturisiri cutremurătoare despre vizita ei la căpătâiul regretatului creator de modă. Ea a spus cu lacrimi în ochi că designerul a fost îmbrăcat cu hainele sale preferate și că a reușit să îl sărute de rămas bun, mai ales că în orele care urmează, capacul sicriului va rămâne închis.Vă reamintim că legiștii au încheiat expertiza medico-legală și au făcut publice mai multe informații în legătură cu cauza morții lui Răzvan Ciobanu.

Citește și: Proprietara Range Rover-ului în care a murit Răzvan Ciobanu a rupt tăcerea

“Eu l-am văzut, am apucat să îl pup. Este frumos, l-am îmbrăcat cu hainele lui preferate, este foarte frumos. Era foarte mândru că slăbise atât de mult și este foarte frumos”, a declarat Laura Vicol vizibil emoționată și cu vocea plânsă, relatează wowbiz.ro.
Citește și: Părinții lui Răzvan Ciobanu au refuzat ajutorul financiar + Ce decizie au luat cu privire la ex-iubitul fiului lor
De asemenea, la intrarea în capelă sunt numeroase buchete și coroane de flori, iar părinții designerului au fost azi primele persoane care au stat la căpătâiul fiului lor. Ulterior, ei au plecat, probabil să mai pună la punct unele pregătiri pentru mâine, iar la mai puțin de o oră, au revenit la capelă.

Răzvan Ciobanu a murit într-un accident teribil de mașină

Pe numele primit la naștere Mihăiță-Răzvan Ciobanu, designerul a murit fulgerător în urma unui accident înfiorător, petrecut în dimineața de 29 aprilie, a Doua zi de Paște. Tragedia s-a produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, judeţul Constanţa. După orașul Năvodar, creatorul de modă ar fi părăsit drumul județean, arată primele date ale anchetei. Mașina de teren și-a continuat drumul pe câmp 700 de metri, a traversat o alee asfaltată, apoi a intrat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuști. Aici s-ar fi rostogolit de mai multe ori și a smuls din rădăcini câțiva copaci, iar în final, autoturismul s-a oprit pe roți, izbindu-se frontal de un copac.

Răzvan Ciobanu se întorcea de la o petrecere de pe litoral şi se pare că nu purta centura de siguranţă în momentul tragediei. Înainte de accidentul dramatic, el a încercat să trimită un mesaj – designerul împlinise 43 de ani pe 28 ianuarie. Răzvan Ciobanu ar fi suferit o hemoragie la cap, potrivit medicilor legişti care au efectuat autopsia.

Răzvan Ciobanu, mărturisiri sincere despre relația cu părinții, după ce a pozat ca-n revistele pentru adulți

Vica Blochina a fost vedeta de la Antena 1 care i-a adresat cele mai îndrăznețe întrebări lui Răzvan Ciobanu în cadrul unui interviu senzațional, care a avut loc în toamna anului trecut. Focoasa blondă l-a făcut pe creatorul de modă să vorbească și despre moarte sau retragerea lui din modă: “Nu m-am gândit cui o să las toată șandramaua. O să fie cineva care să vrea să continue. Poate o să mă retrag pe coastă, pe Saint-Tropez”, a spus Răzvan Ciobanu în cadrul ediției de la “Acces Direct” din 20 septembrie 2018.

“După ce ai o relație de cinci ani, atunci când te desparți e ca un divorț. (…). Eu trec greu peste o despărțire… vreo lună și jumătate mi-a luat și după am început să nu mai văd lucrurile meschin și negru. Nu, nu ies… (…). Lasă-mă să mă vait, să mă tăvălesc pe jos. Bine, e importantă relația cu ambii părinți, dacă mă întrebi pe mine (n.r.: răspunsul lui Răzvan Ciobanu la întrebarea: «Cum te înțelegi cu mama?») și e bine să-l lași pe copil să aleagă cui să se destăinuie. (…). Eu cred că nu eram lepră; nu mi-a plăcut școala, dar m-am dus până în anul patru de facultate. (…). Acum îmi pare rău că nu am terminat-o. (…). Au fost perioade și perioade. Acum am tot ce îmi doresc de la părinții mei”, a mărturisit designerul în cadrul emisiunii “Acces Direct”.