După 8 luni de așteptare, la finalul lunii iunie, Simona Halep (31 de ani, 54 WTA) a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions din Londra. În așteptarea verdictului, noi amănunte apar în cazul de doping al sportivei noastre. Recent, cei de la Agenția Națională Antidoping (ANAD) au făcut câteva dezvăluiri despre modul în care au fost depistate neregulile din „pașaportul biologic“ al Simonei.
Calvarul Simonei Halep a început anul trecut, după ce a fost depistată pozitiv la substanța Roxadustat în timpul unui control antidoping efectuat la US Open 2022. Pe 7 octombrie 2022, românca a primit o veste extrem de proastă, atunci când Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a decis să o suspende pe o perioadă nedeterminată din tenis.
De când a fost suspendată, Simona Halep a avut parte de un „tratament” incredibil din partea celor de la ITIA, care au amânat nejustificat audierile de nu mai puțin de trei ori. Pe fondul situației delicate în care se află, Simona a primit o nouă lovitură dură pe data de 19 mai 2023, atunci când ITIA a anunțat că în pașaportul biologic al româncei există anumite nereguli.
Pe 28 și 29 iunie, după opt luni de așteptare, Simona a fost audiată în cadrul tribunalului Sport Resolutions din Londra. În așteptarea verdictului, noi amănunte ies la iveală în cazul de doping al campioanei noastre. Gabriela Andreiașu, șefa Agenției Naționale Antidoping (ANAD), a explicat cum au fost depistate neregulile din „pașaportul biologic“ al Simonei. Mai exact, biochimiștii, toxicologii și farmacologii au depistat aceste nereguli ca abateri suspecte care indică utilizarea substanțelor dopante. Experții au monitorizat cu atenție profilul biologic al Simonei în ultimii 10 ani. Totodată, modulul hematologic evidențiază nivelurile de hemoglobină care pot releva folosirea unor substanţe care stimulează producţia de celule roşii.
„Iregularități în pașaportul biologic se referă la modificări ale unor markeri pe care îi identifică laboratorul de control anti-doping. Sunt niște indicatori foarte bine stabiliți, identificați de laborator, încărcați în sistemul ADAMS (n.r. – Anti-Doping Administration & Management System).
Când se identifică valori modificate, sistemul ADAMS atrage un semnal de alarmă. Terminologia e «flag in ADAMS», dupa care expertul care interpretează pașaportul biologic evaluează ce înseamnă această iregularitate.
Declarat «likely-doping» (n.r. posibil dopaj), cum a fost in cazul Simonei, s-a urmat procedura de gestionare a rezultatelor. A fost încărcat în sistemul ADAMS rezultatul și apoi controlat, verificat, analizat de autoritatea de gestionare.
În momentul în care un expert pe pașaportul biologic introduce în sistemul ADAMS această opțiune, «likely-doping», alt comitet de experți revizuiește tot pachetul de documente pe fiecare probă să vadă unde au apărut modificările. Markerii din pașaportul biologic al Simonei au fost analizați pe o perioadă mai lungă de timp (n.r. – 10 ani)“, a explicat Gabriela Andreiașu, potrivit ProSport..
(VEZI ȘI: Anunţ terifiant pentru Simona Halep: „Opt ani de suspendare”)