Simona Halep s-a distrat foarte tare la nunta ei și n-a stat deloc jos. Imagini devenite virale pe TikTok demonstrează acest lucru.
Hora miresei cântată în machedonește a condus-o desigur Simona Halep. La începutul petrecerii, în prima rochie purtată de vedeta sportivă, cea crem, lungă, cu broderie în dreptul bustului, Halep a dansat mândră și fericită cu un trandafir alb în mână. Cântăreții au strigat numele „Simona” de mai multe ori în hora făcută.
@adrianselaru♬ sunet original – Adrian Şelaru
La eveniment au participat în jur de 300 de persoane. Sportiva noastră a avut o apariție apreciată atât de fani, cât și de invitați. În special la petrecere, unde s-a prezentat cu o rochie realizată din mătase și lycra, care valorează 6.359 de euro, potrivit unica.ro.
“Rochia aleasă de Simona este una foarte frumoasă! Cu toate că pare simplă, este foarte rafinată și extrem de elegantă. Culorile sunt foarte bine alese pentru că îi complimentează tenul și părul. Iar combinația de dantelă din bumbac și voaluri în partea de jos, care dau un volum ce nu deranjează deloc ochiul privitorului, face ca toată această combinație să-i complimenteze extrem de bine părul, culoarea pielii și așa mai departe. Chiar și coafura este atent aleasă, rafinată, simplă, dar extrem de elaborată. Machiajul este și el, unul aparent simplu, dar care îi scoate în evidență trăsăturile feței”, a declarat Cătălin Botezatu.