Cum a făcut avere Dan Cămârzan, milionarul care și-a sugrumat bunica! Totul a plecat de la o nuntă la care a participat
Unul dintre milionarii români care au făcut istorie cu harfele lui a fost reținut de poliție pentru că și-ar fi ucis bunica. Dan Cămârzan a stat mulți ani la loc de cinste în Topul Forbes, după ce a pornit o afacere total întâmplător, în timp ce participa la nunta unui prieten.
Vestea că milionarul Dan Cămârzan și-a ucis bunica prin strangulare a șocat toată opinia publică. Afaceristul brașovean avea, ce-i drept, un comportament din ce în ce mai dubios în ultima vreme, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, chiar a dezvăluit, anul trecut, că acesta aderase la secta ”Suveranilor Născuți-Vii”.
Înainte ca viața lui să capete această turnură ciudată, Cămârzan avea un succes colosal în afaceri, ajungând inclusiv în Topul Forbes, cu o avere estimată la 22-23 milioane de euro.
Tot din revista Forbes am aflat și cum i-au venit ideile de a face bani. Totul a pornit de pe băncile şcolii. ”La o nuntă din oraşul Oneşti l-a cunoscut pe un belgian care avea nevoie de tehnoredactarea unor cărţi. Priceput la calculatoare, a început o colaborare de câţiva ani cu belgianul. După ce a făcut primii bani în urma unei simple înţelegeri verbale, Cămârzan şi-a înfiinţat două firme de soluţii software în Braşov: Simple Words şi Diginesis. Nu a stat mult timp pe gânduri şi la scurt timp s-a reorientat către domeniul imobiliar, atât de îndrăgit de antreprenorii români înainte de prăbuşirea pieţei din 2008-2009. Cămârzan a construit la foc automat mai multe clădiri de birouri, pe care le-a închiriat multinaţionalelor cu afaceri în judeţul Braşov. Antreprenorul a dezvoltat, prin firma Kronvest, clădiri impunătoare printre care se numără Quabitat, LMS şi Velux. În aceeaşi perioadă a demarat şi Europe Residence, primul proiect rezidenţial din portofoliul Kronvest.
Cele 127 de apartamente construite au fost finalizate într-un timp record: mai puţin de nouă luni. Proiect amplu, Kronvest Business Park, în care plănuia să investească peste 20 de milioane de euro. Proiectul este format din trei clădiri de birouri cu 8, 9 şi, respectiv 16 etaje şi un heliport, şi este dezvoltat pe 30.000 de metri pătraţi. Kronvest Business Park trebuia să fie finalizat la începutul anului 2010, însă reticenţa băncilor în ceea ce priveşte finanţarea unor astfel de proiecte l-a determinat pe miliardar să pună pe hold construcţia”.