Se poate spune că Anamaria Prodan (51 de ani) a renăscut din propria cenușă. Deși se află încă în plin proces de divorț cu Laurențiu Reghecampf, impresara fotbaliștilor iubește din nou. Ronald Gavril (37 de ani) este bărbatul de care este nedezlipită, recent, cei doi au fost prezenți la lansarea filmului ”Complotul bonelor”, la Bacău, orașul natal al iubitului ei. Familia boxerului a fost și ea prezentă la eveniment.
Anamaria Prodan pare să fie din nou o femeie împlinită pe plan sentimental. Deși nu a divorțat legal de Laurențiu Reghecampf, impresara și-a îndreptat toată atenția către propria persoană. Boxerul român Ronald Gavril este cel care a reușit să o facă să iubească din nou, dar și să privească încrezătoare spre viitor.
Originar din Bacău, Roland Gavril este stabilit în Las Vegas, SUA, de mulți ani și practică boxul la categoria semigrea. Este titularul a 24 de victorii, dintre care 19 prin KO și doar 3 înfrângeri. Sportivul luptă în America de Nord, SUA și Mexic.
Recent, cei doi îndrăgostiți s-au afișat pentru prima dată împreună, în public. Roland Gavril a ajuns în România pentru a fi alături de iubita lui la premiera filmului ”Complotul bonelor”, în Bacău, orașul natal al sportivului.
Anamaria Prodan a avut parte de un moment emoționat în timpul galei când și-a dat seama că întreaga familie a iubitului ei a fost prezentă în sală – mama, sora, cumnatul și nepoatele lui. Acesta a fost momentul în care impresara a cunoscut-o pe mama lui Roland Gavril. Mândră de familia iubitului ei, un astfel de moment nu avea cum să nu fie marcat de un discurs emoționant al vedetei.
„Anamaria e mândră de familia lui Ronald! Nu am mai văzut-o așa de emoționată și de fericită de mulți ani! În sală s-a aflat toată familia lui Ronald. Ana i-a mulțumit mamei lui Ronald pentru că a făcut și educat un asemenea bărbat în fața mulțimii“, au declarat managerii cinematografului Bacău, pentru Click!
În plină campanie de promovarea a peliculei ”Complotul bonelor”, Ronald Gavril va fi prezent alături de Anamaria Prodan în cele mai mari orașe din România, unde urmează să fie lansată comedia regizată și produsă de Iura Luncașu.
„Am avut privilegiul de a fi alături de o persoană extrem de specială, iar asta nu o spun doar eu, ci toți cei care o cunosc cu adevărat. Este primul ei film, și mă simt onorat să o susțin în acest moment crucial al carierei ei. Felicitări, Ana, pentru ambiția și pasiunea pe care le arăți mereu. Ești dovada vie că în viață nimic nu este imposibil. Știu că o să fie doar începutul unei călătorii incredibile!”, a fost mesajul transmis de Ronald Gavril, la premiera filmului de la București, unde și-a însoțit iubita.