Rapper-ul Kanye West și-a făcut apariția la evenimentul London Fashion Week cu o ținută atipică, fapt ce a stârnit un mare val de reacții.
Celebrul Kanye West, rapper american și fostul soț a lui Kim Kardashian, a ținut morțiș, încă o dată, să iasă în evidență, la mult așteptatul eveniment London Fashion Week. De-a lungul timpului, Kanye a șocat publicul cu apariții care mai de care mai bizare. Iată schema la care a apelat de data aceasta.
Fostul soț a lui Kim Kardashian a ales, pentru celebrul eveniment londonez, o vestimentație mult comentată. Îmbrăcat în negru, din cap până-n picioare, Kanye a „spart” ținuta cu o pereche de șlapi cu diamante, purtați, desigur, cu șosete negre. Este pentru prima dată când rapper-ul poartă altceva în picioare, în afară de cizme negre sau Yeezys, un cunoscut brand de încălțăminte. Șlapii poartă semnătura Burberry, un brand adorat de către vedete.
Un clip cu ținuta rapper-ului a fost urcat pe paltforma de divertisment Tik Tok, iar comentariile nu au întârziat să apară.
(CITEȘTE ȘI: Kanye West, în război total cu compania Adidas! Ce alte nume mari i s-au alăturat)
Gurile rele nu s-au putut abține să nu comenteze la adresa ținutei pe care rapper-ul a adoptat-o.
„Cred că tocmai a venit de la plajă”
„Kanye a primit o pereche de sandale ale lui Kim, în acordul de divorț”
„El a spus: «m-am gândit la oamenii străzii». Ei bine, asta ar avea sens”
„Vrea să ducă moda la un alt nivel cu sandalele lui Kim😂😂😂”
„Îmi place de noul Kanye”
”Jacheta este prostească, iar șlapii…așa îmi iau eu când merg să plimb câinele dimineața”
„Frate…pe bune…de ce?”, sunt câteva dintre comentariile pe care le-au lăsat cei care au vizualizat clipul.