Andra Măruță este una dintre cele mai îndrăgite, apreciate și respectate cântărețe din industria muzicală românească. Astfel, angajamentele pe care le are cu diferite ocazii îi aduc sume frumoase în conturi.
Dar, pentru banii pe care îi cere pe spectacole, Andra nu se dezminte și face show total. La concertul de Revelion pe care l-a susținut la Poiana Brașov, artista a cântat live, ca de fiecare dată, alături de bandul său. Mai mult decât atât, Andra a ales o ținută superbă, de culoare roșie (așa cum spune tradiția, să te îmbraci în roșu în culoarea dintre ani). Rochia sclipitoare, decoltată, scurtă, i-a venit ca turnată soției lui Cătălin Măruță, care a fost aplaudată la scenă deschisă.
Andra Măruță este o artistă extrem de respectată, iubită și ascultată de fani. Soția lui Cătălin Măruță iubește ceea ce face și, de mai bine de 20 de ani, se dedică carierei artistice. Pe lângă evenimentele pe care trebuie să le onoreze, Andra Măruță are și o familie frumoasă, fiind considerată un model pentru părinți.
Artista este una dintre cele mai bine plătite din industria muzicală din România. Iar, în urma cariere de 20 de ani, Andra Măruță a reușit să strângă o avere considerabilă. Concertele, evenimentele și contractele de imagine pe care le-a avut și le are i-au băgat în buzunare sume mari de bani. Și, mai mult decât atât, artista lucrează și în televiziune, fapt care reprezintă o altă sursă de venit pentru familie. Are programul încărcat, însă, chiar dacă trebuie să se împartă între carieră și familie, Andra Măruță reușește cu brio să rezolve tot ce își propune.
Sursa foto: Insatagram