Cum a ajuns Cristi Bocea să fie primul român cu Porsche, în 1993: „Eram într-o benzinărie, mi-a luat mințile”
La începutul lunii noiembrie, Cristi Bocea a acceptat invitația lansată de jurnalistul Liviu Chiriță și a venit la podcastul Taclale. După ani buni de absență, „Împăratul litoralului” a venit să-și spună povestea și în fața tinerelor generații. Printre amintirile pe care le-a retrăit în platoul de filmare, se numără și întâmplarea prin care a ajuns să aibă un Porsche, primul din România.
După mai bine de trei decenii de la anii săi de glorie, cel comparat cu Tony Montana pentru aparițiile sale a revenit în atenția publicului. Pe TikTok au început să circule tot mai multe clipuri care au fost difuzate acum mulți ani la TV, care îl arată când: punea modelele să-i facă defilare acasă, dădea bani către lăutarii care i-au compus 5 imnuri, se plimba cu haine de firmă, dădea cele mai tari petreceri de pe litoralul post-comunist.
Cristi Bocea, despre primul Porsche din România
Povestea lui Cristi Bocea începe în 1990, când a cunoscut-o pe o nemțoaică mai mare decât el cu 13 ani, care câștiga bani frumoși din diverse afaceri. Ea l-a plimbat peste tot, l-a răsfățat și l-a convins să lase România pentru Germania. La începutul romanței, el recunoaște că „dragostea pentru mine era 5 minute”, dar abia după câteva luni, a început să o ia în serios.
Chiar dacă plecase din țară, se întorcea pentru evenimente și apariții de senzație, așa cum a fost cea din 1993, când a venit cu un Porche, mașină de care mulți nici nu auziseră. I-a recunoscut lui Liviu Chiriță că de banii pe care i-a dat pe vehicul putea liniștit să-i cumpere alte 20, dar nu i-a putut rezista:
„Eram într-o benzinărie și a zis cineva a zis «Domne, în spate e mare mecanic». M-am uitat în spate, să văd ce motor e ăsta, făcea ca toți dracii, avea și niște boxe înauntru, mi-a luat mințile”, a povestit „Împăratul litoralului” în podcastul Taclale.
Cum a reușit să fie unul dintre cei mai bogați români
Așa cum am menționat anterior, plecase în Germania cu soția sa. Acolo a văzut oportunitatea de a face comerț cu mașini. Le cumpăra cu 300, 500 de mărci și le vindea cu 2.000 și. Astfel, a reușit să aibă o avere suficient de mare cât să revină în România în 2000, divorțat, și să-și facă de cap cu orice femeie își dorea.
„Sâmbătă era autohouse, cum e la noi Obor, târg de mașini. Eu le luam lunea, marțea, miercurea, dădeam lovelele pe ele și le blocam, aveam niște puștani care aveau permis. Sâmbătă dimineața intrau deja clienții, o grămadă. Când dădeai peste români, bulgari, ruși, nu cunoșteau…”, a spus Cristi Bocea în podcastul Taclale.