Carmen Tănase este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară, bucurându-se de un succes enorm pe marile scene ale țării. Aceasta este o fire sinceră și mereu spune lucrurilor pe nume atunci când are ocazia. Într-un podcast unde a fost prezentă recent, aceasta a dat cărțile pe față și a povestit un episod mai puțin plăcut din trecutul ei, când a ajuns pe patul de spital.
Carmen Tănase a trecut prin clipe dificile în trecut, când s-a confruntat cu probleme de sănătate. Aceasta a ajuns pe patul de spital, din cauza unui strănut. A bufnit-o sângele pe nas, iar medicul i-a spus că trebuie să se opereze. Intervenția a durat câteva ore, iar momentele prin care a fost nevoită să treacă, i-a dat mari bătăi de cap.
„Am avut o criză foarte mare de alergie care nu s-a oprit deloc, am strănutat de mii de ori, până când m-a bufnit sângele pe nas, iar doctorița mi-a zis că trebuie să mă operez… A fost ceva foarte complicat, intervenția s-a prelungit de la o oră, la 4 ore… Dacă știam, n-aș fi făcut-o în viața vieților mele, pentru că este ceva foarte violent așa, această operație”, a povestit actrița, în podcastul Idea Man.
CITEȘTE ȘI: MESERIA LA CARE CARMEN TĂNASE VISA! NU ARE NICIO LEGĂTURĂ CU ACTORIA: „SOARTA A ALES PENTRU MINE”
Celebra actriță a avut un rol memorabil în producțiile Inimă de țigan sau Regina. Aceasta a făcut o echipă de vis cu Gheorghe Visu, în Flăcărica și State. Carmen Tănase recunoaște că rolul a fost terapie pentru ea, că a intrat perfect în personaj și că a făcut tot ce i-a trecut prin cap. Telespectatorii au apreciat-o pentru felul ei de a fi și au urmărit-o îndeaproape pe micile ecrane.
„Pentru mine Flacăra a fost terapie, efectiv terapie, pentru că am putut în acest personaj să fac tot ce mi-a venit mie să fac ca om și nu pot, pentru că mă țin chingile educației sau ale bunelor maniere. Uneori îți vine, și trebuie să recunoaștem cu toții, să îi dai unuia un cap în gură”, a mai spus actrița.